Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Profesorii nu opresc greva. Urmează un nou protest uriaş în Bucureşti

Profesorii nu opresc greva. Urmează un nou protest uriaş în Bucureşti

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:46 07 Iun 2023 Modificat la 19:55 07 Iun 2023

Mii de profesori au protestat și astăzi în marile orașe ale țării. S-a întâmplat chiar în timp ce sindicaliștii din educație purtau o nouă rundă de negocieri la Ministerul Educației. Negocieri de la care ministrul Ligia Deca a lipsit. 

Premierul Ciucă va adopta un memorandum pentru majorarea salariilor profesorilor. În document scrie negru pe alb că noua lege a salarizării prevede ca venitul dascălilor debutanți să crească până la nivelul salariului mediu brut pe economie. Memorandumul include și numeroase prime pentru cadrele didactice.

Profesorii nu se mulţumesc doar cu promisiuni şi cer un act cu valoare juridică pentru majorările salariale. Până vor primi oferta care să-i mulţumească, greva continuă.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu: "S-au îndeplinit toate cerinţele iniţiale ale liderilor de sindicat. Trebuie să ne gândim la copii şi să închidem anul şcolar!”

Anton Hadăr, președinte al Federației "Alma Mater", a vorbit la Antena 3 CNN despre ultima ofertă făcută de Guvern. "Este un angajament politic, așa cum l-am înțeles eu și premierul mi-a scris azi dimineața că întâi să dăm acest angajament politic și să ne mai vedem pentru că i-am solicitat o nouă întrevedere să găsim o soluție pentru că cinci zile nu ne-am mai văzut, nu ne-am mai auzit decât pe ecrane, unii într-un sens, alții în alt sens. Sper să-l analizăm cu discernământ și să decidem ce e de făcut.

Dar grevă, așa cum știți, în mod serios există, așa cum nu a mai fost în România și cum trebuie să se ia în seamă de către cei care ne conducă. Solidaritatea la nivelul învățământului, mai ales la învățământul preuniversitar, este una rarisimă. (...). Nu putem să știm dacă va fi acceptat sau nu (memorandumul -n.red.) de către sindicat", a spus Anton Hadăr.

"Am primit aprobarea, a venit colegul meu de la primărie și din discuțiile cu jandarmeria a rezultat că vom avea miting vineri la care participă, evident, și "Alma Mater" (...). S-a aprobat participarea noastră cu traseul până la Cotroceni", a mai spus liderul Federației "Alma Mater".

Vezi şi: Marius Nistor a anunțat când se va încheia greva profesorilor

×
x close