Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Edilul acuzat că a abuzat o copilă s-a întors la primărie. Ionel Robert Ştefan: "Sunt nevinovat!"

Edilul acuzat că a abuzat o copilă s-a întors la primărie. Ionel Robert Ştefan: "Sunt nevinovat!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:10 20 Feb 2024 Modificat la 17:10 20 Feb 2024

De pe fotoliul de edil, liberalul Ionel Robert Ştefan se declară nevinovat şi chiar se gândeşte să candideze din nou.

Ionel Robert Ştefan le-a spus judecătorilor că n-a avut discernământ la momentul violului din cauză că urma un tratament cu antipsihotice.

"Legea în vigoare ne permite atâta timp cât suntem sub control judiciar ca să putem să revenim la locul de muncă, lucru pe care l-am și făcut", spune el.

"Sunt nevinovat, lucrul asta se va dovedi în instanță", a adăugat edilul.

Potrivit comunicatului emis de procurorii DIICOT, primarul dar şi alte persoane ar fi batjocorit în mod repetat o fetiță, aceasta rămânând în cele din urmă gravidă.

Ca să mascheze cele întâmplate primarul a încercat să-i cumpere fetei tăcerea.

"În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2017-2018, suspecții au traficat și exploatat sexual în mod constant o minoră în vârsta de 13 ani.

În vederea îngreunării anchetei penale și împiedicării tragerii la răspundere penala a autorilor, suspecții au întreprins demersuri constând în influențarea declarațiilor persoanei vătămate în fața organelor judiciare prin oferirea de foloase patrimoniale și exercitarea de amenințări asupra familiei minorei.

De asemenea, doi dintre suspecți au exercitat în mod repetat acte de violență asupra martorului denunțător (ce au necesitat 3-4 zile, respectiv 11-12 zile de îngrijiri medicale) în scopul împiedicării sesizării organelor judiciare", a transmis DIICOT într-un comunicat de presă.

 

×
x close