Potrivit avocatului Adrian Cuculis, românii care primesc facturi uriașe la energia electrică pot purta discuții pentru a negocia preţul la energie. Iată ce putem face.
1. Negocierea contractului și buna-credință
"Chiar dacă rușii au manipulat sau nu piața, cum spunea domnul Virgil Popescu, nu ne ajută cu nimic, pentru că soluțiile de aici, de la noi din țară, trebuie să apară cât mai repede.
Se așteaptă cât de curând iarna, o să înceapă anumite surse care consumă curent electric să intre în funcțiune și facturile astea pe care le vedem noi de 3.000-5.000-15.000-50.000 de lei s-ar putea să fie dublate sau chiar triplate.
Dacă nu ne primește la negocieri, se fac primii pași către o judecată. Conform Codului Civil, toate părțile implicate în contract au obligația să negocieze după buna-credință.
Și, atenție, nu doar la semnarea contractului, pentru că sunt foarte mulți cei care au semnat deja contractele cu furnizorii de energie electrică, ci și pe perioada desfășurării contractului.
Să ne aducem totuși aminte că modificarea de preț se poate face printr-o simplă notificare și atunci asta nu mai poate să fie niciun fel de bună-credință în desfășurarea contractului, să crească prețul de la doi lei sau trei lei la patru lei, cinci lei și așa mai departe.
Iar dacă furnizorul nu va negocia, nu o să facă nimic altceva decât să-l înrăiască și mai tare pe consumator, care poate să meargă în instanță", a explicat avocatul Adrian Cuculis.
2. Adresarea unei cereri către instituțiile de control pentru obligarea emiterii lunare a facturii
Aici vorbim despre mesajele deja date de furnizori că întârzie factura dacă se face regularizarea și depășește trei sute de kilowați oră, iar factura de regularizare să fie împărțită în două-trei facturi.
"Păi, dacă n-ar accepta, ne întoarcem la primul punct, nu ar exista o negociere.
Ne uităm puțin la ordonanța asta care ar trebui să ne protejeze pe toți. Depășim acest consum, intrăm pe piața care practic este liberă și fiecare poate să pună cam ce preț dorește acolo.
În condițiile respective orice fel de depășire a acestor 300 KWh, ca să nu mai spunem pe familiile defavorizate, că vorbim de 100 KWh, ar trebui cumva ca să nu depășim plafonul respectiv, să eșalonăm cumva două facturi, trei facturi, cinci facturi ca să ne încadrăm.
Eu consider că ar trebui ca furnizorul să ia fiecare caz în parte și să-l analizeze corespunzător", a mai spus avocatul Adrian Cuculis.
3. Apelarea la instanța de judecată pentru invocarea impreviziunii și adaptarea contractului.
"Sunt deschise fizic până în momentul de față, lăsând la o parte cei care sunt în etapa ante-procesuală, cred că undeva în jur de vreo 60 de cereri depuse deja la instanță.
Şi v-aș aduce aminte, pentru că scrie pentru invocarea impreviziunii și adaptarea contractului. Noi am vorbit de foarte multe ori pe vremea când erau litigiile acelea cu băncile, cursul francul crescut și așa mai departe, că românii mergeau către zona adaptării contractelor și odată cu legea dării în plată și așa mai departe, toate lucrurile astea au fost posibile.
Să știți că dacă furnizorul nu o să accepte nici punctul 1, nici punctul 2, o să fie nevoit până la urmă consumatorul să ia cumva problema asta în stânga, în dreapta să apuce firul de undeva și probabil că dacă vor eșua negocierile vor ajunge în instanța de judecată", a mai spus avocatul Adrian Cuculis.
4. Invocare abuzului de drept
"Practic, eu am posibilitatea să fixez prețul pentru că nu mai avem niciun fel de limitare din partea statului. Abuzul de drept înseamnă că pot să fac lucrul acesta, iar eu abuzez de dreptul meu, mergând pe un preț pur și simplu prohibitiv. Și dacă fac lucrul acesta, bineînțeles că tot în instanța de judecată ajungem.
Dar aș merge puțin pe abuzul de drept, pe notificările făcute către ANRE, către ANPC și aș încerca mai degrabă să limitez acel abuz de drept încă din instituțiile de control. Ar fi mult mai simplu", a mai spus avocatul Adrian Cuculis.
Sunt dispuși furnizorii să stea la masă cu clienții și să negocieze acest preț?
"Vă spun cu siguranță că da.. Am văzut inclusiv pe propria piele, am simțit-o, au trecut 30 zile vine notificarea de debranșare. Chiar ieri a venit cineva pentru 1.000 de lei a fost debranșat. Asta pentru că nu a existat dialog între furnizor și consumator.
Există și cazuri, bineînțeles, și nu sunt puține, unde nu au avut cu cine să discute. Au spus ăla e contractul, nu mă interesează. Dar simt că se fac pași cât de cât, mai ales că ANRE-ul, de la o zi la alta, răspunde la sesizări.
Cel puțin asta s-a întâmplat în cazul nostru și îi pune la masă pe furnizorii de energie electrică cu acești consumatori", a conchis avocatul Adrian Cuculis în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.
Europa, la un pas de o pană de curent uriaşă | Avertismentul unui comisar european