Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Trei noi centre de pregătire pentru tinerii medici se vor construi în România. Ministrul Sănătății a semnat documentele

Trei noi centre de pregătire pentru tinerii medici se vor construi în România. Ministrul Sănătății a semnat documentele

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 16:09 26 Iun 2024 Modificat la 16:09 26 Iun 2024
BeFunky-collage - 2024-06-26T160717.008
Trei noi centre de pregătire pentru tinerii medici se vor construi în România. Ministrul Sănătății a semnat documentele / foto: Antena 3 CNN

Se fac pași importanți pentru a oferi pacienților servicii medicale mai sigure, prin pregătirea tinerilor medici. În acest sens, ministrul Sănătății a semnat documentele pentru construcția a trei noi centre de formare a resursei umane din sistemul medical.

„Prin semnătura pe care am dat-o astăzi, ne sunt alocate 10 milioane de euro pentru o construcție în care vom face pregătire a cadrelor medicale, dar și a studenților și a rezidenților”, a declarat Viorel Jinga, rector UMF Carol Davila.

Nu este singurul centru care va ajuta la perfecționarea personalului medical. Alte două centre vor funcționa și în cadrul Universităților de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și din Timișoara. Acestea vor permite inclusiv organizarea de centre de simulare.

„Vă dau un exemplu chirurgia cardiovasculară pediatrică sau ORL-ul beneficiază de astfel de centre de simulare. Cele trei centre vor fi la dispoziția Universităților de Medicină și Farmacie, iar celelalte trei Universități de Medicină și Farmacie, respectiv Iași, Craiova și Cluj, vor beneficia de astfel de centre în structura noilor spitale regionale care se vor face acolo”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Noul centru din Târgu Mureș va fi în apropierea noului spital universitar.

„Acest centru, care va conține spații de instruire, inclusiv simulare medicală, realitate virtuală, tot ce înseamnă abordare modernă în învățământul medical post-universitar, precum și săli de conferințe și congrese”, a spus Leonard Azamfirei, rector UMF George Emil Palade Târgu Mureș.

Pe lângă cele trei centre construite cu bani din PNRR se va construi și o nouă clădire pentru Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate. Aici, cei care dețin funcții de conducere în sistemul medical vor avea parte de o pregătire personalizată.

„Această pregătire managerială dedicată domeniul sănătății este esențială, încât ne dorim, pe de o parte, unitățile să fie conduse mai bine, mai eficient, cu respectarea strictă a modului de utilizare a fondurilor publice”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

„În plus, au acces și sunt trecuți în PNNR medicii de familie ca și grup țintă, împreună cu cei care sunt implicați în conducerea spitalelor de la nivel local”, a mărturisit Cristian Vlădescu, director INMSS.

Cele trei centre de pregătire și noua clădire a Institutului Național de Management al Serviciilor de sănătate ar urma să fie finalizate și funcționale în cel mult 2 ani.

×
x close