Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Funcţionarii care măsluiau controalele la Căminele Groazei, arestaţi la domiciliu

Funcţionarii care măsluiau controalele la Căminele Groazei, arestaţi la domiciliu

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 16:51 14 Iul 2023 Modificat la 16:55 14 Iul 2023

Concret, ambii angajați la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov l-ar fi anunțat pe patronul căminelor când urmează să vină în inspecție și ar fi închis ochii la neregulile găsite.

Cei doi inspectori de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială au fost ,astăzi, plasați sub arest la domiciliu, în urma deciziei judecătorilor de la Tribunalul București.

Se pare că cei doi l-ar fi ajutat pe administratorul acestor azile de vârstnici, să obțină avizele de funcționare, în ciuda faptului că nu respecta legislația în vigoare.

Astfel, l-ar fi anunțat pe acestea când urmau să aibă loc controale și, de asemenea, i-ar fi indicat cum trebuie să completeze anumite documente, astfel încât să obțină avizele de funcționare.

Se pare că administratorul nu ar fi avut suficientă resursă umană. Vorbim despre angajați care ar fi trebuit să îngrijească acei vârstnici, persoanele cu dizabilități.

Mai mult decât atât, aceeași instituție este responsabilă cu oferirea, cu avizarea acestor instituții pentru funcționare, dar și cu verificarea unor astfel de azile de bătrâni.

×
x close