Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Lovitură pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu. Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 se întoarce în instanță

Lovitură pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu. Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 se întoarce în instanță

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:13 09 Noi 2023 Modificat la 17:13 09 Noi 2023
ioana basescu elena udrea
Lovitură pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu. Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 se întoarce în instanță Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre / Marian Ilie

Direcția Națională Anticorupție a apelat la acestă cale de atac după ce, pe 11 iulie, tot judecătorii Înaltei Curți au decis, în apel, încetarea procesului penal, pe motiv că faptele s-a prescris.

Amintim că, în primă instanță, Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare, iar fiica cea mare a lui Băsescu la cinci ani cu executare.

Ulterior, cele două au făcut apel, iar judecătorii Înaltei Curți au decis prescripția.

Totodată, Curtea Europeană de Justiție le dă mână liberă judecătorilor și spune că aceștia pot decide ca prescripția să nu fie aplicată în anumite cazuri.

Citește și: Amenzi usturătoare în urma unui control la Stadionul Ghencea. Neregulile descoperite de Inspecția Muncii

În perioada următoare, dosarul va fi judecat, iar Elena Udrea și Ioana Băsescu ar putea fi condamnate la închisoare. 

×
x close