Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Noi detalii din ancheta la CE Oltenia. Ce amendă a primit firma care deţinea maşini fără RCA la cariera Jilţ Mătăsari

Noi detalii din ancheta la CE Oltenia. Ce amendă a primit firma care deţinea maşini fără RCA la cariera Jilţ Mătăsari

Gabriela Mladin, Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:56 25 Ian 2023 Modificat la 16:56 25 Ian 2023
detatii ancheta complex energetic oltenia cariera jilt matasari masini fara rca demisii amenzi
Noi detalii din ancheta la CE Oltenia. Ce amendă a primit firma care deţinea maşini fără RCA la cariera Jilţ Mătăsari Sursa foto: Arhiva Antena 3 CNN

Directorul general al Complexului Energetic Oltenia a fost demis la mai bine de o săptămână de la accidentul tragic în care au murit 3 mineri.

Consiliul de supraveghere al companiei l-a alăturat din funcție pe Daniel Burlan, la 2 zile după ce ministrul Energiei a cerut public acest lucru. Și Marius Negru, membru în comitetul director al Complexului Energetic Oltenia, a fost demis.

În decizia de revocare se precizează faptul că cei 2 nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Pe de altă parte, firma care deține mașina cu care inspectorul general de stat Nicolae Bratu a fost dus în carieră a fost sancționată.

Reamintim că, Nicolae Bratu a venit la Gorj la două zile după producerea accidentului de muncă de la cariera Jilţ Sud. A mers la fața locului, unde a solicitat să fie transportat în carieră cu mașinile omologate de persoane.

Citeşte şi: Av. Adrian Cuculis, detalii din dosarul de la CE Oltenia: "Să ştiţi de la mine că urmează furtuna"

Amendă modică pentru firma care deţinea maşina fără RCA la cariera Jilţ Sud Mătăsari

Doar că autoutilitara în care a urcat l-a luat pe Nicolae Bratu de pe un drum public. În urma verificărilor făcute de jurnaliști, s-a constatat că această mașină nu deținea poliță RCA obligatorie pentru circulația pe drumurile publice.

Polițiștii s-au sesizat și, în urma verificări lor, au constatat că societatea de transport a încheiat polița în ziua respectivă, după ce, practic, jurnaliștii sesizaseră problema, iar asigurarea intra în vigoare a 2-a zi.

Pentru asta, societatea a fost amendată cu suma de 1.000 de lei

Citeşte şi: Se schimbă regulile RCA! Categoria de șoferi care va plăti cu câteva sute de lei mai mult pentru asigurare

×
x close