Camerele de supraveghere existente în sala de clasă au surprins momentul în care elevul iese pe geamul de la etajul doi, punându-și viața în pericol.
Totul s-a petrecut în pauza de la ora 11, fiind vorba despre un elev de clasa a X-a, cu cerințe educaționale speciale.
Incidentul a fost filmat, de asemenea, și de către elevii care se aflau în curtea școlii, iar imaginile au fost postate pe internet.
Conducerea unității de învățământ a intervenit imediat și a aplicat mai multe măsuri, însă Inspectoratul Școlar nu a fost informat cu privire la acest incident.
Citește și: Un tânăr din Suceava, cu permis de conducere de numai o zi, şi-a băgat în spital cinci colegi
Astfel, în paralel, Inspectoratul Școlar Suceava derulează o anchetă, menită să stabilească dacă baiatul a fost provocat să facă acest gest sau este vorba despre un act de teribilism.
Până în prezent, consilierul școlii a afirmat că elevul nu a putut să ofere o explicație pentru felul în care a acționat.