Ce șanse are Donald Trump să câștige în statele-cheie: Dacă îi mobilizează pe tineri, ar putea fi viitorul președinte al SUA
Publicat acum 2 ore si 3 minute
Cei din vestul țării trec granița în Serbia sau în Ungaria, iar cei din sud ajung în Bulgaria.
Specialiştii spun că la noi în țară, masa de Crăciun va fi cu 50% mai scumpă față de anul trecut.
În această perioadă prețurile sunt cu 30-40% mai mari faţă de anul trecut. În apropierea Crăciunului prețurile vor crește cu încă 10%.
Antena 3 CNN a monitorizat preţurile la unul dintre cele mai vizitate supermarketuri din Bulgaria. Suma unui coş cu produse de bază ajunge la 160 de lei.
În schimb, în România aceleaşi alimente valorează 200 lei.