Răspunsul la unul dintre subiecte a fost căutat pe internet cu câteva ore înainte de începerea examenului. Ministrul Ligia Deca a anunțat că se fac verificări pentru a descoperi dacă a fost vorba despre o breşă de securitate.
"Pentru o corectură unitară a fost transmisă o notă în toate centrele zonale de evaluare ce conține clarificări referitoare la punctarea şi altor sinonime în afara cuvântului care este menționat în barem.
În alte zile ale anului au fost incidente similare pe aceeași expresie (n.r. de bună seamă) cu un număr similar de căutări sau chiar mai mare", a spus ministrul Educaţiei, în cadrul unei conferențe de presă.
Anton Hadăr, preşedinte al Federaţiei Alma Mater, a comentat acest subiect în direct la Antena 3 CNN.
"Este o situaţie de analizat pentru o astfel de expresie n-are cum să te îndemne să cauţi aşa din cap. Eu sunt convins că doamna ministru va fi în măsură să vadă dacă a supurat pe undeva ceva", a spus Anton Hadăr.