Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Doi şoferi drogaţi, implicaţi într-un accident grav în Mehedinţi. Nervos, fiul şoferiţei a intrat cu maşina în autospeciala Poliţiei

Doi şoferi drogaţi, implicaţi într-un accident grav în Mehedinţi. Nervos, fiul şoferiţei a intrat cu maşina în autospeciala Poliţiei

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:10 16 Mai 2024 Modificat la 18:10 16 Mai 2024

Polițiștii din Mehedinți îl caută pe șoferul care a lovit intenționat autospeciala oamenilor legii. Atacul a avut loc după ce mama acestuia s-a urcat drogată la volan și s-a ciocnit de o mașină condusă, culmea, tot de un șofer drogat. 

Revoltat de intervenția autorităților, fiul femeii aflate sub influența stupefiantelor a decis să își facă singur dreptate, apoi a fugit.

Tânărul a devenit recalcitrant cu un jandarm, după care a urcat în autoturismul personal și a lovit autospeciala de poliție, fugind de la fața locului.

Polițiști au reușit să identifice persoana, iar acum îl caută pe tânăr pentru a-l trage la răspundere. 

Amintim, seara trecută, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin s-a produs un accident rutier, în urma căruia trei persoane au ajuns la spital.

Ambii șoferi implicați în accident au fost testați pozitiv la consumul de substanțe interzise. Tânărul de 18 ani care a provocat accidentul a ieșit pozitiv la consumul de canabis, în timp ce șoferița al cărui autoturism a fost lovit a ieșit pozitiv la consumul de amfetamină. 

În acest caz, polițiștii din Mehedinți continuă cercetările.

×
x close