Livada de curmal chinezești de la Dăbuleni va da o producție de 10 tone anul acesta, iar când pomii vor ajunge la maturitate, cantitatea de fructe va fi de patru ori mai mare. Totul se traduce într-un câștig de 100.000 euro.
Cultura este din ce în ce mai atractivă, cu atât mai mult cu cât pomii tropicali s-au adaptat foarte bine climei din țara noastră, iar verile toride nu îi afectează. Specialiștii chinezi au venit la Dăbuleni și au rămas încântați de culturile exotice.
În ultimii patru ani, specialiștii au adus la centrul de la Dăbuleni șase soiuri de curmali chinezești, care s-au adaptat foarte bine climei și solului arid. Plantația se întinde acum pe un hectar, dar planul este să fie mărită, dat fiind succesul de care se bucură și cererea mare din partea fermierilor.
Din punct de vedere fitofarmaceutic pot fi folosite de la frunze, fructe, chiar și semințele. Este un super fruct. Noi putem să-i spunem fructul de viitorului, spun fermierii.
Curmalul chinezesc, neafectat de schimbările climatice
Dacă piersicii și caiși au fost afectați de schimbările climatice din ultimii ani, nu același lucru se poate spune despre curmalul chinezesc.
Curmalul chinezesc, care începe să înflorească din luna iunie, scapă de incidența înghețurilor târzii de primăvară. Astfel, producțiile sunt asigurate an de an. Problema este că el nu este încă cunoscut în în România, deși este prezent în țara noastră de aproape 2.000 de ani în urmă, pe lângă vechile situri romane din Mahmudia, Dobrogea, unde dobrogenii le spun măsline dobrogene!
În Romania, 65 lei costă un pui de curmal chinezesc, iar specialiștii oferă și sfaturi de îngrijire. Începând de anul acesta, producția de curmale de la Dăbuleni va ajunge în magazine. Dacă în India sau China fructele sunt la prețuri modice, la noi în țară un kg se vinde cu 10-15 euro. În alte țări din Europa însă ajung și la 30 euro kilogramul.
Chinezii susțin că pentru sănătatea lor mănâncă zilnic câteva fructe care sunt foarte bogate în vitamina C.