Cel mai scump taur din România costă cât un tractor de mare putere și a mai câștigat un concurs de frumusețe. Parada taurilor de la Sângeorgiu de Mureș a adunat unele dintre cele mai reușite exemplare de tauri din țară.
Valer Sician, director Semtest BVN: "Am prezentat ceea ce noi avem cel mai bun, genetică de top. Am văzut aici în ring tauri din top 10 mondial din peste 10 mii de tauri. Taurii prezenți sunt de cea mai mare valoare genetică prin rezultatele pe care le aduc în ferme. S-a ajuns la ora actuală ca fermele din România, fermele bune să ajungă la performanță de peste 30 de litri pe zi media pe efective destul de mari. Asta înseamnă că din punct de vedere genetic există acea genă care transmite producția de lapte."
Exemplare de top, din rasele Bălțata Româneasca și Simmental au defilat în față fermierilor și a operatorilor de însămânțări artificiale din toate colțurile țării. Peste 800 de participanți din 25 de județe au fost prezenți la eveniment.
Crescătorii de animale nu se zgârcesc deloc când vine vorba de dezvoltarea fermelor. Fermierii însă trebuie să fie atenți la câteva condiții esențiale.
Valer Sician, director Semtest BVN: "Nu numai valoarea de ameliorare contează cât și potrivirea perechilor care se face în funcție de specificul fermei și de zona fermei și de planul pe care îl are fermă de a se dezvolta."
Taurul care a câștigat concurs a câștigat titlul de cel mai frumos exemplar costă peste sută de mii se euro.