La Corund, în judeţul Harghita, o familie a avut o idee de afacere care a pus localitatea din nou pe harta economică a ţării.
Grădina Reginelor din Corund este o adevărată poveste românească de succes. O afacere în floare, la propriu şi la figurat. Sute de mătci de albine, adică cele mai importante dintr-un stup, sunt produse aici și cum rezultatele sunt întotdeauna dulci și apicultorii se bucură de o producție de miere semnificativă.
La Corund, familia Mátyás a reuşit să obţină autorizația pentru ferma de multiplicare, capabilă astfel să producă mai multe mătci într-un singur sezon.
"Important că lucrăm cu rasa autohtonă şi încercăm să păstram caracterele valoroase şi să punem în evidenţă caracterele urmărite de noi şi de apicultori, spune Dr. Tofalvi Melinda, apicultor.
Atunci când familia de albine creşte foarte mult şi există riscul de a se împărţi şi pleca în altă parte, apicultorii trebuie să le dezvolte cuiburi noi, iar asta se face de obicei cu faguri artificiali.
La afacerea familiei Mátyás participă inclusiv mezinul, care spune că se ocupă nu doar de producţia de miere dar şi de creşterea reginelor.
Afacerea cu albine a transformat o zonă izolată în una profitabilă. O singură matca se vinde cu 70 de lei.