Antena 3 CNN Economic Zile libere în 2023. Câte libere legale vor avea românii şi în ce zile pică

Zile libere în 2023. Câte libere legale vor avea românii şi în ce zile pică

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:26 25 Dec 2022 Modificat la 16:29 25 Dec 2022
libere 2023
Zile libere în 2023. Câte libere legale vor avea românii şi în ce zile pică Sursa foto: pixabay.com

În plus, ar putea să existe şi alte libere. Este vorba despre un proiect de lege care ar putea trece de Parlament în sesiunea următoare. 

Social-democraţii au vrut ca românii să beneficieze de mai multe zile libere de anul viitor, însă proiectul nu a trecut de Parlament, dar ar urma să treacă în sesiunea următoare.

Apoi, preşedintele Klaus Iohannis ar urma să decidă dacă promulgă sau nu această lege, care prevede alte două zile libere de Bobotează şi de Sfântul Ion, adică 6 şi 7 ianuarie. 

Citeşte şiModificări la Codul Muncii | Noi zile libere pentru angajaţi și variante flexibile de lucru

Anul viitor, românii se vor bucura de 15 zile libere, dar trei dintre ele vor pica în wee-kenduri. 

Alte 13 zile libere vor fi în timpul săptămânii, iar în unele cazuri ştim că Guvernul mai decide dacă face sau nu punte între unele sărbători. 

Din 2024, numărul liberelor ar putea fi crescut, dacă proiectul social-democraţilor va trece de Klaus Iohannis. 

Românii au 15 zile libere în 2023 

- 1 ianuarie, 2 ianuarie: Anul Nou (duminică, luni)

- 24 ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române (marţi)

- 14 aprilie: Vinerea Mare (vineri)

- 16-17 aprilie: Paște ortodox (duminică, luni)

- 1 mai: Ziua Muncii (luni)

- 1 iunie: Ziua Copilului (joi)

- 4 iunie: Rusalii (duminică)

- 5 iunie: A doua zi de Rusalii (luni)

- 15 august: Adormirea Maicii Domnului (marţi)

- 30 noiembrie: Sfântul Andrei (joi)

- 1 decembrie: Ziua Națională a României (vineri) 

- 25 decembrie, 26 decembrie - Crăciunul (luni, marţi).

×
x close