Antena 3 CNN Economic Wizz Air a anunţat că anulează mai multe zboruri, inclusiv din România, în perioada următoare

Wizz Air a anunţat că anulează mai multe zboruri, inclusiv din România, în perioada următoare

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:25 16 Aug 2023 Modificat la 14:32 16 Aug 2023
wizz air pixabay
Wizz Air a anunţat că anulează mai multe zboruri, inclusiv din România, în perioada următoare Sursa foto: Pixabay

Măsura se va aplica din septembrie, iar reprezentanţii companiei nu precizează câte curse vor fi afectate şi nici până când va dura această măsură. 

"Wizz Air confirmă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri, începând din luna septembrie. 

Compania aeriană confirmă că nicio rută din România nu a fost suspendată permanent ca urmare a acestor inspecţii ale motoarelor", au transmis, miercuri, reprezentanţii companiei. 

Ce variante au românii afectaţi de anularea zborurilor Wizz Air

Potrivit companiei, pasagerii de pe zborurile afectate au fost deja notificaţi şi li s-a oferit un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

"În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare", mai spun reprezentanţii companiei aeriene.

Compania Wizz Air recomandă verificarea folderului de Spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

"Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră", adaugă ei.

×
x close