Antena 3 CNN Economic Vosganian: România va deschide opt birouri de promovare comercială şi economică

Vosganian: România va deschide opt birouri de promovare comercială şi economică

M.T.
1 minut de citit Publicat la 15:51 25 Iul 2013 Modificat la 15:51 25 Iul 2013
Vosganian: România va deschide opt birouri de promovare comercială şi economică
Foto: Agerpres
România va deschide opt birouri de promovare comercială şi economică, în Rusia (Sankt Petersburg), Irak, Qatar (Doha), Vietnam (Hanoi), Indonezia (Jakarta), Senegal (Dakar), Kenya (Nairobi) şi Hong Kong, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, potrivit Agerpres.

El a precizat că vor fi închise temporar birourile de promovare economică din Dublin, Copenhaga, Lisabona, Tripoli şi Damasc, iar unul dintre cei trei consilieri economici ai României de la Beijing va fi trimis în Hong Kong.

Vosganian a mai spus că România are în prezent 83 de reprezentanţi comerciali în străinătate, iar zone întregi cu pieţe tradiţionale pentru exporturile României nu sunt acoperite.

De exemplu, România are în cele două Americi mai puţini reprezentanţi comerciali decât are Franţa la Bucureşti.

Ministrul Economiei a declarat că exporturile României au fost unul dintre pilonii creşterii economice în 2013 şi, alături de industrie şi agricultură, ar putea genera în acest an o creştere economică de 2,2-2,5%.

În primele cinci luni din 2013, deficitul comercial al României a fost de 2,2 miliarde euro, cu 1,5 miliarde euro mai mic decât în perioada similară din 2012.

Exporturile au crescut la 19,7 miliarde euro, iar importurile au coborât la 21,9 miliarde euro.

Vosganian a subliniat că aproape 80% din exporturile României sunt produse manufacturate - 43% maşini şi echipamente de transport, 33,8% - alte produse manufacturate, 6,3% - produse chimice şi conexe.

×
x close