Dacă România nu depăşeşte pragul psihologic de 2% creştere a PIB, nu vor fi înlăturate decalajele cu celelalte ţări ale Uniunii Europene, a afirmat, joi, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, citat de Agerpres.
„Avem două paliere pe care economia românească funcţionează şi două pe care prezintă vulnerabilităţi. Ea funcţionează pe zona industriei şi pe zona exporturilor şi are vulnerabilităţi pe zona consumului şi pe cea a investiţiilor”, a spus Vosganian, în cadrul conferinţei "Risk Management în finanţarea companiilor româneşti", organizată de Legal Magazin şi Business Mark, în parteneriat cu Ministerul Economiei.
„Vă întrebaţi cum se poate una fără cealaltă. Industria merge fără consum pentru că şi-a găsit depăşiri în străinătate. Imaginaţi-vă că faţă de 2008 exportăm, ca ordin de mărime, vreo 13 - 14 miliarde euro în plus. Până în 2008 exporturile erau de vreo 32 miliarde euro, iar astăzi sunt 45 - 46 miliarde euro şi se apropie chiar de 50 miliarde euro, ceea ce este semnificativ. Vă întrebaţi cum merge industria fără investiţii. Industria merge astăzi ca remanenţă pentru ce s-a întâmplat până în 2008”, a explicat ministrul Economiei.
Vosganian susţine că exporturile se datorează investiţiilor străine care au venit până în 2008, la fel ca şi menţinerea şi dezvoltarea industriei.
„Înseamnă că a doua jumătate a anului 2013 trebuie să însemne o mutaţie majoră în îndeplinirea sa. De ce? Pentru că 2013, a doua jumătate, are o importanţă copleşitoare pentru economia românească în acest deceniu. Acum România reintră în ciclul de creştere. Între '98 şi 2003 a fost în faza negativă ciclului economic, din 2003 până în 2008 în faza pozitivă a ciclului, din 2009 până în 2013 am intrat iarăşi în faza negativă, a doua jumătate a lui 2013 până probabil spre 2018 România va fi iar în fază pozitivă”, a declarat Vosganian.
În vara acestui an, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în sus prognoza de creştere economică a României pentru 2013, de la 1,6% la 2%.