Antena 3 CNN Economic Vinul de Murfatlar nu se mai vinde în România

Vinul de Murfatlar nu se mai vinde în România

1 minut de citit Publicat la 08:56 21 Feb 2017 Modificat la 08:56 21 Feb 2017
o_1b9fnalqjvb1muq134lcnf1glv8.jpg

Murflatlar nu mai livrează vinuri în România din octombrie 2016, iar din ianuarie 2017 au fost sistate total producţia şi îmbutelierea. Singurele vânzări realizate în ultimele luni au fost câteva mii de sticle exportate în Vietnam şi Australia. Prăbuşirea celui mai important brand vinicol românesc devine şi mai evidentă dacă vedem ce recoltă de struguri a avut Murfatlar toamna trecută de pe cele 3.000 de hectare de vie ale sale: puţin peste 250 de tone, de 100 de ori mai puţin decât într-un an normal, scrie Jurnalul Național.

Dosarul de evaziune fiscală instrumentat de DNA şi cel de insolvenţă a imperiului Murfatlar scot la iveală informaţii revoltătoare. Astfel, în timp ce producţia de vin a încetat complet, pentru că nimeni nu mai vrea să-l cumpere, firmele din grupul Murfatlar încearcă să rostogolească de la una la alta creanţe reciproce de zeci de milioane de lei. În condiţiile în care toate aceste societăţi, concomitent creditoare şi debitoare ale Murfatlar România SA, se află la rândul lor în insolvenţă, cesionarea creanţelor nu face decât să ascundă banii şi să prejudicieze, în final, creditorii din afara grupului. Manevrele celor din Comitetul Creditorilor sunt invalidate, însă, de fiecare dată, de judecătorul sindic. De exemplu, pe 19.12.2016, Tribunalul Constanţa a anulat o hotărâre din 24.08.2016, prin care Murfatlar România SA a cesionat către Bartenders Distilleries SRL, membră a grupului, o creanţă de 65.596.723,07 lei, deţinută faţă de United Euro Distribution SA, cu acţionari comuni, prejudiciindu-şi astfel patrimoniul.

„Cesiunea de creanţă nu are ca scop creşterea şanselor creditorilor de recuperare a propriilor creanţe, ci mai degrabă este o operaţiune destinată să satisfacă anumite interese ale societăţilor din grup”, motivare a Tribunalului Constanţa

În timp ce membrii grupării Murfatlar încearcă să-şi fenteze creditorii, activitatea celui mai important producător de vin din România a încetat complet. În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din ianuarie 2017, se arată că producţia şi îmbutelierea cantităţilor de vin aflate pe stoc au încetat, pentru că nu s-a identificat niciun client care să achiziţioneze cu plata pe loc.

Continuarea în Jurnalul Național

×
Etichete: Murfatlar vin
x close