Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut din nou luni pe piaţa interbancară la 2,92% pe an, de la 2,90% vineri, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
O valoarea similară a fost înregistrată pe 13 octombrie 2014, respectiv 2,92% pe an, iar pe 10 octombrie 2014 era de 2,94%.
Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, 19 iunie 2017, indicatorul era la 0,83% pe an.
În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a urcat la 3,03 %.
ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a urcat şi el la 3,08% pe an, la fel şi indicele ROBOR la 12 luni, care a ajuns la 3,13% pe an.