Reducerea TVA la pâine este o măsură temporară, urmând ca după o perioadă să se facă o evaluare, pentru a se vedea dacă evaziunea fiscală s-a redus, a declarat, miercuri, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Andrea Schaechter.
"A fost o decizie a Guvernului ca parte a rectificării bugetare. Obiectivul Guvernului este a reduce evaziunea fiscală. Este o măsură temporară, după o perioadă se va face o evaluare dacă s-a redus evaziunea fiscală", a spus Schaechter, care a adăugat că, dacă datele arată că evaziunea fiscală nu s-a redus, s-ar putea reveni asupra reducerii TVA, informează Agerpres.
Oficialul FMI a spus că măsura trebuie evaluată cu atenţie, inclusiv de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), imediat cum datele existente vor permite efectuarea unei evaluări.
Ordonanţa care vizează reducerea TVA pentru pâine a fost adoptată în şedinţa de marţi a Guvernului. Măsura vizează implementarea unei cote reduse a TVA de 9% pentru livrarea de pâine, grâu şi făină şi urmăreşte combaterea fraudei fiscale în domeniului comerţului cu pâine, cota redusă aplicându-se pe tot lanţul de producţie şi distribuţie.
Autorităţile române au convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) un acord preventiv pe doi ani, în valoare de patru miliarde euro, sumă ce va fi împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale.