Hidroelectrica va plăti integral dividendele aferente exerciţiului financiar 2016, în valoare totală de 1,036 miliarde de lei, celor doi acţionari, Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea, acestea urmând să fie distribuite în funcţie de cota de acţiuni deţinută, informează, miercuri, compania.
"În conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 7 din data de 29.05.2017, prin care s-a aprobat repartizarea profitului pe baza prevederilor legislative în vigoare, Hidroelectrica anunţă plata integrală a dividendelor aferente exerciţiului financiar 2016, în valoare totală de 1.035.686.137 lei către cei doi acţionari, distribuite în funcţie de cota de acţiuni deţinută: Ministerul Energiei 80,056099777% şi Fondul Proprietatea SA 19,943900223%", se spune într-un comunicat al Hidroelectrica.
Hidroelectrica, lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii de sistem, companie de importanţă strategică pentru siguranţa Sistemului Energetic Naţional, are astfel o contribuţie semnificativă la capitalul celor doi acţionari şi în acest an.
"Administrată în prezent în sistem dualist, de un Consiliu de Supraveghere şi un Directorat a căror principală preocupare este dezvoltarea durabilă în condiţii de eficienţă economică, compania continuă seria rezultatelor financiare de excepţie şi în anul 2017, raportând un profit de 744 milioane lei în primele 5 luni ale anului, cu 26% mai mult decât profitul brut înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2016", se precizează în comunicat.