Decizia vine după ce ieri Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat asupra cererii de faliment. Dan Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF, a oferit, în direct la Antena 3, câteva lămuriri suplimentare.
Ce trebuie să facă cei care au încă poliţe valabile la City Insurance
Cei care au poliţe la City Insurance au posibilitatea să le denunţe. cei care nu au făcut asta deja au în faţă două opţiuni: să le denunţe până la expirarea termenului de 90 de zile de la data pronunţării deciziei Tribunalului sau aşteaptă să înceteze de drept la aceas dată.
Până la ce dată mai pot circula cu maşina cei care au poliţe la City Insurance
Posesorii de poliţe RCA emise de City Insurance mai pot circula cu maşina în legalitate, acoperiţi fiind de aceste poliţe, până la împlinirea termenulii de 90 de zile, după care poliţele nu mai sunt valabile. Sfatul nostru este să ţină cont de faptul că aceste poliţe vor ajunge la maturitate la termenul dat de Tribunal şi să se protejeze - să le denunţe şi să se asigure la un nou asigurator.
Pot avea probleme cu reparaţia maşinii dacă cel care m-a accidentat este asigurat la City Insurance?
Atât timp cât încă ne aflăm în perioada de valabilitate a poliţelor, se deschide dosarul de daune, poliţa este valabilă, fondul de garantare a asiguraţilor primeşte solicitarea de deschidere a dosarului de daune şi trece la procedura firească de analiză a dosarului şi de viitoare plată a daunei constatate.
Dacă vreau să renunţ la poliţa City Insurance cine îmi dă banii înapoi?
La Fondul de Garantare al Asiguraţilor trebuie să vă adresaţi direct pentru denunţarea poliţelor şi pentru recuperarea banilor corespunzători perioadei rămase de la momentul denunţării până la maturitate.