”Toți beneficiarii de venit minim garantat (VMG) și de alocații pentru sprijinire familiei (ASF), dar și alte persoane/familii fără venituri sau cu venituri reduse, vor beneficia, de anul viitor, de venit minim de incluziune (VMI), un beneficiu care include 2 componente: sprijinul pentru incluziune și sprijinul pentru familia cu copii și va înlocui actualele forme de sprijin (VMG și ASF).
Pentru accesarea VMI, solicitanții depun o singură cerere pentru ambele componente, urmând ca în funcție de veniturile și structura familiei să se stabilească dreptul fie la ambele componente, fie la o singură componentă a venitului minim de incluziune.
Beneficiarilor de ajutor social și/sau de alocație pentru susținerea familiei li se recomandă ca pentru continuitatea acordării acestui tip de drepturi sociale să depună cererea până la 31 decembrie 2023, indiferent dacă familia/persoana singură va beneficia ulterior de una sau de ambele componente ale acestui beneficiu de asistență socială.
Cererea și documentele suport se înregistrează fizic sau electronic la Serviciul Public de Asistență Socială de la nivelul primăriei comunei, orașului, municipiului sau a sectorului Municipiului București, în a cărui rază teritorială beneficiarii au domiciliul sau reședința, ca și în cazul beneficiilor anterior acordate.
Citește și: Sprijin de până la 1.000 de lei pentru pensionari, anul următor | Măsura vizează milioane de români
Accesați secțiunea VMI din pagina web a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pentru a descărca cererea de solicitare sau pentru mai multe informații privind accesarea acestui sprijin financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal pentru familiile şi persoanele singure aflate în situație de dificultate”, scriu reprezentanții Ministerului Muncii pe o rețea socială.
‼️ Toți beneficiarii de venit minim garantat (#VMG) și de alocații pentru sprijinire familiei (#ASF), dar și alte...
Publicată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pe Marţi, 19 decembrie 2023
Ce este venitul minim de incluziune
VMI reprezintă un program de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și familiile aflate în situații vulnerabile să depășească mai ușor obstacolele financiare pe care le întâmpină.
VMI este un beneficiu prevăzut în Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și are două componente:
1. Sprinjin pentru incluziune
Această componentă are ca scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială și înlocuiește ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat.
2. Sprijin pentru familia cu copii
Această componentă se acordă familiilor cu copii aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani și are ca scop prevenirea sărăciei și încurajarea participării copiilor la educație, înlocuind alocația pentru susținerea familiei.
O familie sau persoană singură poate beneficia de o singură componentă sau de ambele, în funcție de nivelul venitului de care dispune, componența familiei, calitatea de persoană în vârstă sau participarea copiilor la educație.
Pentru accesarea VMI este necesară depunerea unei singure cereri, indiferent dacă familia/persoana singură va beneficia de una sau de ambele componente ale acestui beneficiu de asistență socială. De asemenea, acordarea VMI se face printr-o plată unică lunară, indiferent dacă este vorba de una sau de ambele componente ale sale.
VMI nu se rezumă la acordarea unei sume de bani. Acest ajutor conține un pachet integrat de măsuri de sprijin în domenii-cheie, cum ar fi: ocuparea forței de muncă, serviciile sociale, educația, sănătatea și locuirea, toate contribuind la reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială.
Cine poate solicita VMI
VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât și de familiile care îndeplinesc condițiile de acordare.
Pentru clarificarea termenilor de ”persoană singură” și ”familie”, vă rugăm să consultați secțiunea ”Definiții”.
VMI se acordă persoanelor singure/familiilor care obțin un venit net calculat în conformitate cu legea* mai mic sau egal cu nivelurile maxime stabilite prin lege, pentru fiecare dintre cele două componente:
Pentru ajutorul de incluziune, nivelul maxim al venitului net* trebuie să fie de 275 lei/ persoană, respectiv 400 lei în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani.
Pentru ajutorul pentru familia cu copii, nivelul maxim al venitului* trebuie să fie de 700 lei/membru de familie.
*Pentru mai multe informații referitoare la modul de calcul al venitului net ajustat (conform reglementărilor VMI), vă recomandăm să luați legătura cu asistentul social din cadrul primăriei de care aparțineți.
Cum se calculeaza cuantumul VMI
1. Sprijin pentru incluziune
Cuantumul ajutorului de incluziune acordat familiei/persoanei singure reprezintă diferența dintre cuantumul maxim prevăzut de lege - 275 lei/lună/membru de familie sau 400 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani și cuantumul venitului* calculat conform legii.
În cazul beneficiarilor care nu obțin niciun venit, cuantumul maxim al ajutorului de incluziune pentru este de 275 lei/lună/ membru de familie, respectiv de 400 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani.
*Pentru mai multe informații referitoare la modul de calcul al venitului net ajustat (conform reglementărilor VMI), vă recomandăm să luați legătura cu asistentul social din cadrul primăriei de care aparțineți.
2. Sprijin pentru familia cu copii
Cuantumul ajutorului pentru familia cu copii este stabilit în funcție de nivelul venitului lunar și numărul copiilor din familie.
Pentru mai multe informații referitoare la modul de calcul al cuantumului VMI, puteți lua legătura cu asistentul social din cadrul primăriei de care aparțineți.
Precizări referitoare la stabilirea cuantumului VMI:
Cuantumul VMI total este egal cu suma dintre cuantumul componentei de incluziune și cuantumul componentei de ajutor pentru familiile cu copii.
Dacă din calcul rezultă o sumă mai mică de 50 de lei, atunci se acordă 50 de lei.
Pentru calculul venitului net lunar ajustat se iau în considerare toate sumele primite/realizate de persoana singură, respectiv de fiecare membru al familiei în luna anterioară solicitării VMI, cu excepţia următoarelor venituri:
- sumele primite cu titlu de prestaţii sociale în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- alocaţia de stat pentru copii acordată în baza Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările ulterioare;
- sumele acordate ca burse sau alte forme de sprijin financiar destinate exclusiv pentru susţinerea educaţiei preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, prin programe ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, altor instituţii publice şi private, inclusiv organizaţii neguvernamentale;
- sumele primite din activitatea desfăşurată ca zilier, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele obţinute în calitate de prestator casnic în baza Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic;
- sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu au titlu de venituri salariale;
- sumele primite ocazional din partea unor persoane fizice ori juridice, precum şi sumele cu titlu de ajutor de urgenţă primite de la bugetul de stat sau local.
- stimulentul educaţional acordat potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
- sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri ori sprijin financiar pentru situaţii excepţionale;
- ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie acordate în baza Legii nr. 226/2021, cu modificările ulterioare;
- indemnizaţia lunară de hrană acordată în baza Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările şi completările ulterioare, şi indemnizaţia lunară de hrană prevăzută de Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei;
- sumele primite cu titlu de sprijin, asigurate din bugetul de stat sau fonduri nerambursabile, acordate în baza legii sau în baza programelor operaţionale aprobate.
Pașii necesari pentru a solicita VMI
Venitul minim de incluziune se acordă în baza unui dosar întocmit de solicitant. Dosarul trebuie să conțină următoarele documente:
- Formularul standard de cerere VMI, care conţine date privind solicitantul şi date privind componenţa familiei;
- Declaraţia pe propria răspundere;
- Angajamentul de plată (pentru situaţiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit);
- Actul de identitate al solicitantului şi al membrilor familiei;
- Adeverinţe de venit pentru toate sursele de venit, după caz;
- Certificat de naştere pentru fiecare copil, după caz;
- Certificat de deces pentru oricare membru decedat al familiei, după caz;
- Dovada şcolarizării pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 16 ani;
- Alte documente specifice situaţiei solicitantului/beneficiarului.
Cererea de acordare a venitului minim de incluziune, însoţită de documentele doveditoare, se depune pe suport hârtie sau se transmite electronic şi se înregistrează la serviciul public de asistenţă socială de la nivelul primăriei comunei, oraşului, municipiului sau a sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa sau, după caz, trăieşte titularul dreptului.
După depunerea cererii însoțite de documentele necesare, dosarul solicitantului va și preluat și analizat de către angajații serviciului public de asistență socială din cadrul primăriei. În urma analizei, dosarul va fi înaintat primarului pentru emiterea dispoziției de acordare sau respingere, conform fiecărui caz în parte. Solicitantului de VMI îi va fi comunicată dispoziția primarului privind aprobarea sau respingerea acordării dreptului.
Sursă: Ministerul Muncii