Antena 3 CNN Economic Vacanțe mai scumpe în străinătate, în 2024. Sumele pe care românii trebuie să le scoată din buzunare

Vacanțe mai scumpe în străinătate, în 2024. Sumele pe care românii trebuie să le scoată din buzunare

Românii care pleacă în vacanţă în străinătate vor scoate mai mult din buzunare în acest an. În funcţie de destinaţie, preţurile sejururilor au crescut şi de două ori faţă de anii trecuţi.

de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Mai 2024   •   10:35

Mai sunt doar câteva săptămâni până când încep concediile de vară ale anului 2024, iar românii plătesc mai mult anul acesta și pentru cazare și pentru masă.

Cei care rezervă doar cazarea, în Roma de exemplu, pentru 3 nopți plătesc mai mult decât dublu față de acum 2 ani, pentru exact aceeași cazare. Dacă în 2022 ne costa cazarea pentru două persoane aproximativ 345 de euro, acum costă peste 850 de euro. Și cazările în Veneția sunt mai scumpe. Anul trecut cazarea ajungea să ne coste 315 de euro, însă anul acesta vom plăti 400 euro.

Mulți români caută sejururi all inclusive. Turcia, vedeta sejururilor all inclusive, este mai scumpă în 2024. Rata anuală a inflației în Turcia a continuat să crească, apropiindu-se de 70%, multe din scumpiri venind din zona alimentelor și serviciilor de cazare.

Un sejur ultra all inclusive, pentru două persoane, cu avion inclus, ne costă anul acesta cu peste 700 de euro în plus. Anul trecut, un astfel de sejur în Antalya, în luna iulie, îl găseam la prețul de 2250 de euro, anul acesta îl găsim la 2970 de euro.

Românii se reorientează din cauza prețurilor în creștere: caută cazări cu bucătărie sau chicineta, în Grecia, de exemplu, all inclusive mai ieftin sau destinații mai puțin cunoscute, însă mai ieftine.

×
Subiecte în articol: vacante concedii strainatate
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close