Antena 3 CNN Economic Unde pleci să munceşti în străinătate. Salarii mai mari cu 1.000 de euro pentru acelaşi post, în funcţie de ţară

Unde pleci să munceşti în străinătate. Salarii mai mari cu 1.000 de euro pentru acelaşi post, în funcţie de ţară

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:49 14 Aug 2013 Modificat la 10:49 14 Aug 2013
Unde pleci să munceşti în străinătate. Salarii mai mari cu 1.000 de euro pentru acelaşi post, în funcţie de ţară
Foto: salon.com
Ofertele salariale pentru românii care vor să muncească în străinătate sunt tot mai variate. În ciuda crizei economice, unele meserii sunt încă bine remunerate. Totul depinde şi de ţara unde muncim. Diferenţe salariale sunt şi de peste 1.000 de euro.

Salariile pentru cei care vor un loc de muncă în străinătate diferă nu doar în funcţie de nivelul de experienţă într-un anumit domeniu, ci şi în funcţie de ţară. Cel puţin acest lucru reiese dintr-o analiză a salariilor oferite pentru câteva dintre cele mai căutate oferte de muncă pe platforma online Tjobs.ro.

Diferenţele salariale pot fi chiar semnificative. Spre exemplu, un îngrijitor pentru persoane vârstnice este remunerat cu 900 de euro în Italia şi cu peste 2.300 în Marea Britanie.

Pentru cei care doresc însă un post de muncitor în agricultură, diferenţa între acelaşi loc de muncă, doar că unul este în Suedia, iar celălalt în Germania, este mai mică, de aproximativ 550 de euro. E drept, în majoritatea ofertelor de acest fel, se specifică şi faptul că angajatorul pune la dispoziţia angajatului cazarea şi masa.

Să fii ospătar în Cipru nu este, spre exemplu, însă profitabil. Se câştigă lunar 700 de euro, în timp ce în Marea Britanie salariul este dublu.

Diferenţe de sute bune de euro sunt şi în cazul posturilor de bucătar. Ciprioţii oferă un salariu maxim de 1.000 de euro, în timp ce englezii ţin mai mult la cei care le pregătesc prânzul şi îi plătesc chiar şi cu peste 1.800.

Cea mai mică diferenţă la salariu este în cazul şoferilor profesionişti. Vorbim de două-trei sute de euro. O remuneraţie bună ajunge în Olanda şi la 2.000 de euro.
 

×
Etichete: salariu salarii bucatar
x close