Un celebru brand românesc a intrat în faliment. Este vorba de Avicola Crevedia.
Înființată în anul 1959, societatea a deținut primele ferme de creștere a păsărilor din țara noastră, iar odată cu trecerea anilor a ajuns să fie numărul 1 din Europa de Est, în domeniul său.
Firma a intrat în faliment, după ce francezul de origine libaneză care controlează grupul, Rami Ghaziri, supranumit „Regele Puiului” din România, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Acesta este acuzat că a prejudiciat statul cu 107 milioane de lei, scrie profit.ro.
Tribunalul Dâmbovița a aprobat în această săptămână cererea de intrare în faliment, societatea eșuând să se reorganizeze în insolvență.