
Compania română Avant Airports a confirmat planurile de a dezvolta Aeroportul Alexeni, un proiect de 400 de milioane de euro lângă București, care urmărește să devină cel mai mare hub de marfă din Europa de Est în următorii trei ani, potrivit România-Insider.
Anunțul vine la un an după ce compania a semnat un contract de concesiune cu autoritățile locale pentru dezvoltarea și exploatarea aeroportului pe o perioadă de 48 de luni.
Un consorțiu format din Avant Airports, în calitate de dezvoltator al proiectului, și compania ucraineană de construcții Avtomagistral-Pivden, a semnat în martie anul trecut contractul de concesiune pentru un aerodrom militar dezafectat de 198 de hectare, situat în Alexeni, la 66 kilometri în estul Bucureștiului. Proiectul constă în construcția unui aeroport cu o valoare estimată de 400 de milioane de euro.
Aeroportul va include un terminal de pasageri de 30.000 mp (N.r. - metri pătraţi), cu o capacitate de 6.5 milioane de pasageri, aproape jumătate din capacitatea Aeroportului Henri Coandă, care a înregistrat 14.6 milioane de pasageri în 2023. De asemenea, va fi construit și un terminal de marfă de 20.000 mp, având o capacitate de 10.000 de tone de marfă.
Designul conceptual al aeroportului, cât şi detalierea arhitecturii şi a funcţionalităţii acestuia urmează să fie prezentat.
Avant Airports a declarat marţi că a înregistrat progrese semnificative în colaborarea cu NACO, o firmă globală de consultanță specializată în proiectarea aeroporturilor. Master Planul și documentația de pre-proiectare sunt aproape finalizate, iar studiile tehnice necesare pentru următoarea fază sunt în curs de desfășurare.
Aeroportul va fi proiectat pentru a putea opera toate tipurile de aeronave, inclusiv avioane cargo de mari dimensiuni, precum Boeing 747. De asemenea, va dispune de infrastructură dedicată atât pentru transportul de marfă, cât și pentru companiile aeriene low-cost. Un punct important al proiectului este accesibilitatea, avându-se în vedere conectarea aeroportului de centrul Bucureștiului prin calea ferată, cu un timp de călătorie de aproximativ 45-50 de minute de la Gara de Nord. Proiectul va fi inclus și în Master Planul General de Transport al României.
Avant Airports a precizat că se află în discuții avansate cu instituții financiare și investitori din Statele Unite, Elveția, Finlanda și India, pentru a asigura finanțarea necesară. De asemenea, va fi lansată o consultare publică pentru a colecta informații din partea potențialilor utilizatori despre instalațiile terminalelor.