Antena 3 CNN Economic Transporturi TAROM a prelungit suspendarea zborurilor spre Tel Aviv, Amman și Beirut. Când vor fi reluate cursele

TAROM a prelungit suspendarea zborurilor spre Tel Aviv, Amman și Beirut. Când vor fi reluate cursele

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 23:41 12 Aug 2024 Modificat la 23:41 12 Aug 2024
zboruri tarom hepta
Zborurile sunt în continuare anulate în contextul în care Iranul ar putea ataca Israelul în mai puțin de 24 de ore | Sursă foto: Hepta

Compania TAROM menţine suspendarea pentru zborurile către şi dinspre Tel Aviv, Amman şi Beirut până la data de 16 august 2024, inclusiv, a anunţat operatorul aerian naţional, luni seara, printr-un comunicat, potrivit Agerpres.

Compania a suspendat temporar, din 6 august, zborurile către aceste destinaţii în urma alertelor de călătorie emise de către autorităţi, a evoluţiilor recente din zona Orientului Mijlociu şi a deteriorării contextului de securitate din regiune.

„Compania urmăreşte evoluţia situaţiei şi informările autorităţilor şi va reveni cu informaţii actualizate referitoare la zboruri. TAROM recomandă tuturor pasagerilor să urmărească comunicările oficiale pentru cele mai recente actualizări şi să contacteze compania pentru reprogramarea călătoriei la o dată ulterioară. De asemenea, pasagerii au opţiunea de a solicita rambursarea contravalorii biletului de avion", se precizează în anunţul operatorului aerian.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

×
x close