Antena 3 CNN Economic Transporturi Sorin Grindeanu amenință că va demite conducerea Portului Constanţa, dacă primește "cea mai mică dovadă" că TIR-urile cu cereale din Ucraina au prioritate la descărcare

Sorin Grindeanu amenință că va demite conducerea Portului Constanţa, dacă primește "cea mai mică dovadă" că TIR-urile cu cereale din Ucraina au prioritate la descărcare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:54 20 Ian 2024 Modificat la 12:54 20 Ian 2024

Întrebat vineri seară, la Antena 3 CNN, de către un reprezentant al fermierilor, dacă are cunoştinţă de faptul că în Portul Constanţa TIR-urile româneşti sunt nevoite să aştepte zile la rând, în timp ce camioanele din Ucraina ar avea prioritate, ministrul Transporturilor a răspuns că, din informaţiile pe care le are, acest lucru nu este adevărat, subliniind că, dacă primește dovezi în acest sens, toată conducerea Portului Constanţa va fi schimbată.

”Ăsta este un lucru neadevărat. V-aş ruga să îmi daţi dovezi şi în acel moment se schimbă toată conducerea Portului Constanţa. Pe poveşti nu lucrez, vreau cea mai mică dovadă. 

Vă rog să aduceţi cea mai mică dovadă că un camion din Ucraina nu stă deloc şi un camion din România stă, cea mai mică dovadă că se întâmplă acest lucru şi toată conducerea Portului Constanţa este schimbată!”, a declarat Sorin Grindeanu, în direct, la Antena 3 CNN.

Citește și: Sorin Grindeanu, după discuţiile cu transportatorii şi fermierii: "S-au găsit soluţii şi le vom duce la capăt"

Ministrul Transporturilor susține că a discutat cu Consiliul Concurenţei referitor la taxele cerute transportatorilor de către firmele care fac operaţiuni în port.

”A fost problema ridicată (în discuţiile cu protestatarii - n.r.) cu acea nouă taxă impusă de operatorii economici, pe care am semnalat-o către Consiliul Concurenţei şi eu, şi primul ministru şi sper ca în cel mai scurt timp să se găsească soluţii”, a mai afirmat Grindeanu.

 

 

×
x close