Antena 3 CNN Economic Transporturi Podul de la Brăila e din nou în reparații. Lucrările vor dura toată vara

Podul de la Brăila e din nou în reparații. Lucrările vor dura toată vara

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 14:45 16 Iul 2024 Modificat la 14:45 16 Iul 2024
pod braila
Asfaltul de pe Podul Brăila va fi refăcut vara aceasta. Foto: CNAIR/Facebook

Au început lucrările de refacere a asfaltului pe Podul suspendat de la Brăila, pe sensul de mers Brăila - Tulcea, a anunțat marți CNAIR. Acestea ar trebui să fie gata până la finalul lunii august.

Antreprenorul WeBuild a început lucrările de refacere a asfaltului aşternut pe Podul Brăilei pe sensul de mers Tulcea - Brăila, după care va continua şi pe sensul Brăila -Tulcea, a anunţat, marţi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina sa de Facebook.

Potrivit companiei de drumuri, lucrările vor dura până pe 31 august.

"Soluţia aplicată de constructorul italian este cea din proiectul tehnic realizat de acesta. Această intervenţie trebuie să respecte toţi parametrii tehnici şi toate normele de calitate necesare.

În cadrul lucrărilor va fi refăcută hidroizolaţia din zonele afectate de operaţiunile de frezare a asfaltului aşternut anterior. Pe de altă parte, joi, 18 iulie 2024, va avea loc o discuţie inclusiv cu acţionarul majoritar şi director general al Webuild, Pietro Salini. Această întâlnire are ca scop clarificarea situaţiei tehnice a Podului suspendat de la Brăila", a notat CNAIR, pe pagina de Facebook.

În aprilie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţa că CNAIR a terminat evaluarea lucrărilor de la podul peste Dunăre de la Brăila, dar a constatat neconformităţi pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte. 

Potrivit ministrului, recepţia lucrărilor nu se va face până când nu vor fi remediate toate deficienţele. 

Circulaţia a fost deschisă pe noul pod de la Brăila, vara trecută, însă au apărut mai multe probleme care au fost reparate de către constructor.

Podul peste Dunăre de la Brăila a costat jumătate de miliard de euro, bani europeni.

×
x close