Antena 3 CNN Economic Transporturi Noile prevederi referitoare la taxele de drum în Bulgaria, de la 1 iulie | Avertismentul transmis de MAE

Noile prevederi referitoare la taxele de drum în Bulgaria, de la 1 iulie | Avertismentul transmis de MAE

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 11:47 01 Iul 2023 Modificat la 11:47 01 Iul 2023
trafic autostrada soarelui
drum Sursa foto: Hepta

Potrivit MAE, de la 1 iulie 2023 intră în vigoare noile prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru mijloacele de transport marfă și pasageri în Republica Bulgaria (etapa a II-a a actualizării acestora, prin majorarea prevăzută în Decizia nr. 495 a Guvernului bulgar privind Tariful taxelor care se colectează la trecerea și folosirea rețelei de drumuri publice republicane din R. Bulgaria - planificată încă din data de 1 ianuarie 2023).

Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 și 12 tone, inclusiv, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum:
- între 10 și 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 6 și 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 4 și 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.
(Stotinca este subdiviziunea levei bulgărești; 100 stotinci = 1 leva)

Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum:
- între 26 și 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 22 și 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 19 și 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 4 sau mai multe osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum:
- între 35 și 43 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 32 și 39 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 29 și 37 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.

Pentru autocarele cu greutate între 3,5 și 12 tone, inclusiv, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, pentru fiecare kilometru parcurs:
- între 4 și 8 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 3 și 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 2 și 5 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.

Pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum:
- între 5 și 9 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 4 și 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 3 și 6 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.

În cazul mijloacelor de transport cu greutatea mai mare de 3,5 tone, care folosesc ca unică sursă combustibil alternativ, pentru folosirea infrastructurii rutiere supusă regimului taxelor de drum se va plăti o taxă TOLL în cuantum de 50% din valoarea determinată respectivului model de mijloc de transport pentru categoria EURO VI, EEV.

În acest contex, este subliniată importanța informării corecte a șoferilor români, a achiziționării din timp a vinietelor electronice și a achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.

×
Etichete: Bulgaria
x close