Antena 3 CNN Economic Transporturi Cum arată tunelurile „Daniela” și „Alina” de pe autostrada Sibiu-Pitești: „Suntem în avans față de grafic și termenul de finalizare”

Cum arată tunelurile „Daniela” și „Alina” de pe autostrada Sibiu-Pitești: „Suntem în avans față de grafic și termenul de finalizare”

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 09:41 27 Sep 2024 Modificat la 09:49 27 Sep 2024
lucrari tunel autostrada (6)
Autostrada Sibiu-Pitești va fi primul astfel de drum cu tunel rutier.

Primul tunel rutier la nivel de autostradă se construiește pe autostrada Sibiu-Pitești, iar lucrările au ajuns într-un punct avansat, anunță secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu. Conform acestuia, „progresul fizic” al lucrărilor „se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), fiind depășit procentul de 50%”.

„Am fost pe șantierul secțiunii 4: Tigveni- Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu - Pitești #A1, unde construim primul tunel rutier la nivel de autostradă de pe acest drum de mare viteză pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, pentru a verifica progresul lucrărilor.

Stadiul acestora este următorul:

  • au fost forate două treimi din lungimea ambelor fire de tunel, fiind executați:
  • 955 metri în Tunelul Daniela (sensul de mers Sibiu-Pitești)
  • 840 metri în Tunelul Alina (sensul de mers Pitești-Sibiu)
  • au fost forați, armați și turnați toți cei 20.500 ml de piloți
  • au început lucrările de realizare a radierului aferent Tunelului Alina, fiind deja executați 600 metri
  • a fost realizat 1.100.000 mc din 1.700.000 mc de excavații
  • au fost realizate 280.000 mc din 540.000 mc de umpluturi
  • se execută lucrări de realizare a fundației de balast între km 83+000 și km 83+230
  • lucrările aferente structurilor existente pe acest lot sunt în diferite stadii, de la lucrări de armare, cofrare și betonare elevații, grinzi de rezemare, turnare plăci de suprabetonare, lucrări de instalare grinzi și predale prefabricate, lucrări de sudură tablier metalic
  • este în curs de finalizare realizarea podețele prefabricate
  • se execută lucrări de scurgere a apelor, după cum urmează: șanțul de gardă (realizat 2700 m din 7400m), șanțul de bermă (realizat 500 m din 9100 m), dren longitudinal (realizat 1400 m din 6900 m)
  • continuă producția de prefabricate în baza organizată pe șantier, fiind produse 327 din 660 buc grinzi prefabricate, 4800 din 7800 buc predale prefabricate, 128 din 300 buc antretoaze prefabricate

Deși lucrările pe această secțiune au început în vara anului trecut, progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), fiind depășit procentul de 50%. La momentul vizitei antreprenorul avea mobilizate în șantier 650 persoane și 200 utilaje și echipamente de construcții”, a scris Scrioșteanu pe Facebook.

×
x close