Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), unul dintre patronatele transportatorilor, a anunţat marţi că a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea pentru organizarea unui protest cu ocazia vizitei oficiale a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, la Bucureşti, în 24 august, din cauza salariului minim aplicat transportatorilor care livrează în Franţa.
Măsura, adoptată de Franţa anul trecut, impune transportatorilor români, care au contract cu entităţi din Hexagon, să-şi plătească şoferii cu cel puţin salariul minim din Franţa, de aproape 10 euro pe oră, pentru perioada petrecută pe teritoriul francez, potrivit news.ro.
UNTRR vrea să organizeze protestul în contextul în care Macron este iniţiatorul legii respective. În plus, transportatorii vor să protesteze şi faţă de măsura de a interzice efectuarea odihnei săptămânale normale în cabina vehiculului pe teritoriul Franţei.