Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în București, indiferent de vechimea imobilelor în care se află acestea, a ajuns la începutul lui 2024 la 1.634 euro/mp util, conform indicelui imobiliare.ro.
Practic, cei care vor să cumpere o locuință plătesc acum cu 5% mai mult decât dacă ar fi luat decizia de achiziție în ianuarie 2023.
Oferta actuală include zone, precum Aviației sau Unirii, unde garsonierele se vând cu aproape 90.000 de euro, dar și cartiere la nivelul cărora apartamentele cu două camere ajung să coste peste 200.000 euro, cum ar fi Herăstrău sau Aviatorilor-Kiseleff.
Proprietățile mai spațioase sunt, de multe ori, scoase la vânzare cu prețuri atât de mari încât puțini sunt cei care își permit să le cumpere, spun cei de la Imobiliare.ro.
La limita de sus a ofertei, în zone precum Floreasca, Herăstrău sau Primăverii, sunt locuințe cu 3 camere pentru care trebuie să plătești, în medie, între 300.000 și 495.000 euro.
Prețul celor mai scumpe apartamente din București scoase la vânzare pe Imobiliare.ro atinge, însă, la ora actuală pragul de 8 milioane de euro.
În Bucureşti sunt și cartiere cu prețuri mult mai accesibile
Acestea sunt localizate, în general, în sudul și în vestul orașului.
Spre exemplu, un cumpărător va plăti 42.000 euro pentru o garsonieră în Militari, 53.000 euro pentru un apartament cu 2 camere în Ferentari și mai puțin de 75.000 euro pentru o locuință cu 3 camere în zona Giurgiului.
Cumpărătorii care au un buget limitat și vor să beneficieze de cele mai bune prețuri trebuie să-și îndrepte căutările spre arealul Militari-Gorjului-Lujerului-Uverturii.
În medie, o garsonieră dintr-un bloc aflat aici poate fi achiziționată cu 41.950 euro.
Avantajul zonei îl reprezintă accesul la metrou și la magazine. Marele dezavantaj, în special pentru cei care circulă cu mașina personală, este dat de traficul intens de la orele de vârf.
Prețuri accesibile sunt și în zona Moșilor-Foișorul de Foc-Traian, o garsonieră putând fi cumpărată la începutul acestui an cu un preț mediu de 46.900 euro.
Locuințele aflate aici dispun de o poziționare privilegiată prin apropierea față de centrul orașului, dar sunt situate în imobile vechi, care nu au fost păstrare de multe ori în cele mai bune condiții.
O altă variantă poate fi cartierul Apărătorii Patriei, unde locuitorii au acces la metrou, la hipermarketuri și au un mall în apropierea casei. O garsonieră poate fi cumpărată, în acest caz, cu 48.000 euro.
Cu un buget de până în 50.000 de euro, poate fi cumpărată o garsonieră și în zone precum Rahova, Pantelimon și Berceni.
"Dacă vrei să cumperi o locuință cât mai ieftină în Capitală, trebuie să faci și unele compromisuri. Unul dintre acestea poate fi legat de zona în care se află proprietatea.
La începutul acestui an, proprietarii și dezvoltatorii au scos la vânzare apartamentele cu două camere la cele mai accesibile prețuri în Ferentari. Plătești 53.000 de euro pentru o astfel de locuință”, spun realizatorii analizei.
Puțin mai la est, în zona Giurgiului, o proprietate similară se vinde cu 60.900 euro, în timp ce în arealul Militari-Gorjului-Lujerului-Uverturii prețul mediu solicitat pentru un apartament cu două camere crește la 63.000 euro.
Apartamentele intrate în piață, în ultimul timp, pe segmentul nou din Vitan-Bârzești au poziționat media zonei în jurul valorii de 66.000 euro.
Marele avantaj al celor care se mută aici este apropierea de Delta Văcărești, o adevărată oază de verdeață. Găsești o serie de magazine mari la doi pași de casă, dar nu ai o legătură directă la rețeaua de transport prin subteran.
Cartierul Berceni din sectorul 4 se menține printre cele mai ieftine din București și în cazul cumpărătorilor interesați de apartamentele cu două camere, nu doar în cazul celor care vor să achiziționeze garsoniere.
Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori ajunge la 67.850 euro
Tot în sudul orașului sunt și apartamente cu 3 camere pentru cei cu buget limitat. În zona Giurgiului locuințele de acest tip s-au vândut, în medie, cu 74.990 euro în ianuarie.
Zona Militari-Apusului-Păcii poate fi o altă opțiune. În acest caz, costul mediu al unui apartament cu 3 camere este de 75.000 euro.
Cu 85.000 euro găsești o locuință similară în Drumul Taberei, cartier care s-a dezvoltat accelerat în ultimii ani pe segmentul rezidențial nou și dispune și de acces la rețeaua de transport prin subteran.
Cumpărătorii care vor să-și limiteze căutările la pragul de 90.000 euro se mai pot orienta și spre cartiere precum Rahova sau Pantelimon.