Antena 3 CNN Economic Taxele impuse de SUA la importurile auto din UE vor avea un impact devastator care ar putea culmina cu un război comercial total

Taxele impuse de SUA la importurile auto din UE vor avea un impact devastator care ar putea culmina cu un război comercial total

Adrian Măniuţiu
3 minute de citit Publicat la 20:37 28 Mar 2025 Modificat la 21:41 28 Mar 2025
masini getty images
Dacă nu este doar o tehnică de negociere, spune Adrian Măniuțiu, iar Donald Trump intenționează să impună aceste tarife la data anunțată, două milioane de locuri de muncă la nivel global sunt în pericol pe termn scurt și mediu. Foto: Getty Images

Taxele vamale de 25% anunțate de Donald Trump pe importurile auto din Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud, Canada și Mexic, principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, vor avea un impact devastator în economia globală, care ar putea culmina cu un război comercial total. Adrian Măniuțiu a analizat consecințele acestor tarife care din punct de vedere economic nu au sens. Două milioane de locuri de muncă la nivel global sunt în pericol pe termen scurt și mediu, economia UE riscă să piardă zeci de miliarde de euro, iar pe termen lung riscăm să ajungem într-o criză comparabilă cu Marea Criză din 1929-1933. 

Președintele Statelor Unite a anunțat, miercuri, noi taxe vamale care vor aplicate asupra produselor industriei auto importate în SUA de la data de 2 aprilie. E vorba de tarife radicale de 25% pe importuri atât la mașini cât și la piese auto pentru principalii săi parteneri comerciali.

Dacă nu este doar o tehnică de negociere, spune Adrian Măniuțiu, iar Donald Trump intenționează să impună aceste tarife la data anunțată, două milioane de locuri de muncă la nivel global sunt în pericol pe termn scurt și mediu. 

De asemenea, 50% din mașinile vândute în SUA vin din import, deci și consumatorul american va simți efectele deciziei lui Donald Trump. Mai mult, foarte multe piese pentru mașini fabricate în SUA vin din afara țării și vor fi supuse acestor tarife. Așa se face că o mașină fabricată în SUA ar putea să coste și cu 15.000 de dolari în plus, cost pe care îl va suporta americanul de rând. 

În Uniunea Europeană, industria auto are 13,2 milioane de angajați care aduc la buget 383 de miliarde de euro în taxe. UE are și un excedent comercial de 106 miliarde de euro, care îl supără pe Donald Trump. 

În UE, piața auto înseamnă 13,2 milioane de angajați care aduc la buget 383 de miliarde de euro taxe. excedent comercial de 106 miliarde care îl supără pe Trump 

Impactul aberant în SUA: consumatorul decontează 

Dacă aceste tarife intră în vigoare, producția în SUA va scădea cu aproximativ 20.000 de vehicule pe zi. Statele Unite vor intra în „spirala recesivă”, adică creșterea de prețuri va duce la scăderea cererii, ceea ce va duce la disponibilizări. 

De asemenea, producătorii americani precum General Motors, Ford sau Chevrolet riscă să li se aplice același tratament, în oglindă, din partea Uniunii Europene. 

Consecințe pentru piața auto americană:

  • creșteri de prețuri la mașini și reparații în SUA
  • lanțurile de aprovizionare perturbate (piese din Mexic, Canada, UE)
  • producătorii americani (GM, Ford, Chevrolet) riscă represalii UE asupra exporturilor
  • producția nu se relochează automat: durează ani și costă milioane 

În ce privește Uniunea Europeană, în ciuda a ceea ce spune Donald Trump relocarea producției de către industria auto în Statele Unite nu se face de pe-o zi pe alta. Durează ani de zile și costă milioane de euro. 

Un milion de vehicule pleacă anual din Uniunea Europeană către Statele Unite, generând venituri de 35 de miliarde de euro pentru blocul comunitar. În același timp însă, producătorii europeni din SUA, BMW sau Mercedes, angajează peste 100.000 de americani. 

Consecințe pentru piața auto din UE:

  • risc de pierdere de până la 25.000 de locuri de muncă în UE
  • producătorii de echipamente originale riscă să piardă 10 miliarde de euro
  • furnizorii riscă să piardă 8 miliarde de euro

Analistul economic Adrian Măniuțiu a explicat însă la Antena 3 CNN că tarifele nu vor funcția, deoarece piața globală este interconectată. Tot ce va reuși Donald Trump este să creeze insecuritate pentru investitori și volatilitate bursieră, ceea ce deja s-a și întâmplat după anunțul său.

Tarifele nu vor funcționa:

  • producția nu se relochează automat: sunt costuri financiare și de timp uriașe 
  • rupe lanțurile globale de aprovizionare ceea ce va duce la scăderea competitivității
  • ridică prețurile - cererea scade, producția internă este afectată 
  • insecuritate pentru investitori și volatilitate bursieră

Deși pare trivial, spune analistul economic, totul se poate rezolva prin dialog. Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții (TTIP) poate fi renegociat, la fel și acordul comercial între SUA, Mexic și Canada. De asemenea, dacă Donald Trump vrea într-adevăr să ajute piața auto americană poate să o facă punctual, prin subvenții. 

Impact devastator asupra economiei globale

În lipsa acestor renegocieri, impactul asupra economiei globale va fi devastator și ar putea culmina cu un război comercial total. Dacă națiunile nu ajung la un acord, concurează acerb între ele, există o lipsă de cooperare absolută, își întind capcane, iar SUA nu înțeleg că nu pot funcția autarhic în afara unui parteneriat global consecințele vor afecta întreaga lume. 

Consecințe:

  • pe cinci ani: stagnare globală, fragmentarea comerțului, decuplare Vest-Est 
  • pe zece ani: risc de criză sistemică globală, comparabilă cu Marea Criză 
  • OMC devine irelevantă, G7 și G20 disfuncționale, lipsă de cooperare globală 
  • scade inovația, apare efectul bulgărelui de zăpadă, scad investițiile și nivelul de trai 
  • turbulențe sociale și șomaj: război comercial total 

 

 

 

×
x close