Deși autoritățile au promis că anul următor nu vom avea parte de majorări, anumită taxe și impozite vor crește.
În primul rând, impozitele locale cresc cu 5,1%.
La fel și cota de TVA care se majorează de la 5% la 9% pentru serviciile din HORECA.
Va crește și cota de TVA de la 9% la 19% pentru băuturile nealcoolice care conțin adaos de zahăr.
Totodată, se diminuează plafonul valoric maxim prevăzut pentru livrarea de locuințe la 600.000 de lei pentru TVA redus de 5%.
” Într-adevăr, mâncarea, produsele nealimentare, serviciile de masă, serviciile de cazare, toate vor fi mai scumpe de la 1 ianuarie. Principala lovitură este, din punctul meu de vedere, pentru piața imobiliară. Pentru că, în ceea ce privește TVA-ul de 5% pentru o locuință de 600.000 de lei, este valabil doar pentru o singură locuință. Nu mai poți cumpăra, ca anul trecut, mai multe locuințe cu 5% TVA. Astfel încât, de la 1 ianuarie, toți cei care semnează un contract de vânzare cumpărare pentru o locuință, care vor să trăiască mai bine într-o casă de peste 120.000 de euro, vor trebui să plătească un TVA de 19%. Repet, este o lovitură pentru piața imobiliară și pentru clienți, pentru românii care își întemeiază familii și care vor să trăiască mai bine”, a explicat Adrian Negrescu, consultant economic, la Antena 3 CNN.