
Grupul Agrointeligența, alături de Carrefour România și cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a organizat în perioada 11-13 aprilie târgul de produse locale "De aici, de aproape. Chiar din Mureș" de la 24 de fermieri din regiune. Inițiativa face parte dintr-un proiect pilot ce presupune organizarea piețelor dedicate producătorilor locali în interiorul hipermarketurilor Carrefour, oferindu-le acces direct la consumatori. Primul eveniment s-a desfășurat în incinta hipermarketului Carrefour din centrul comercial Shopping City Târgu-Mureș.
Organizatorii spun că acest tip de inițiativă este esențială pentru a încuraja consumul de produse locale și pentru a-i ajuta pe fermieri să ajungă direct la clienți, într-un spațiu modern și accesibil.
Inițiativa este parte a unui proiect pilot susținut de Grupul Agrointeligența, cu sprijinul Ministerului Agriculturii. Scopul: sprijinirea producatorilor locali și încurajarea consumului de produse tradiționale românești.
"Pe de o parte, încercăm să îi punem în legătură pe consumatori cu producători, să afle povestea fiecărui brand local, a produselor, istoria, așa cum spuneam și pe de altă parte să oferim pro-posibilitatea producătorilor locali să interacționeze cu reprezentanții supermarket-urilor, să vadă ce condiții sunt pentru a putea fi listat, care sunt oportunitățile de promovare," a declarat Vlad Macovei, fondatorul Agrointeligența.
Proiectul va continua și în alte orașe din țară, cu aceeași misiune: să aducă mai aproape de noi gusturile de acasă și să sprijine economia locală.