Antena 3 CNN Economic Statele G-20 vor NOI REGULI în sistemul bancar şi ELIMINAREA SECRETULUI BANCAR

Statele G-20 vor NOI REGULI în sistemul bancar şi ELIMINAREA SECRETULUI BANCAR

1 minut de citit Publicat la 16:28 23 Feb 2014 Modificat la 16:28 23 Feb 2014
Statele G-20 vor NOI REGULI în sistemul bancar şi ELIMINAREA SECRETULUI BANCAR
Statele G-20 au convenit să implementeze până la finalul anului 2015 un standard global de schimb automat de informaţii între autorităţile fiscale, pentru a combate evaziunea fiscală, a anunţat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), scrie Bloomberg, conform Mediafax.
Acordul, încheiat duminică la Sydney, reprezintă un pas spre eliminarea secretului bancar aşa cum este cunoscut în prezent, a declarat Pascal Saint-Amans, directorul centrului de politică fiscală şi administrare fiscală din cadrul OCDE.
Miniştrii Finanţelor şi şefii băncilor centrale din statele G-20, cele mai mari economii dezvoltate şi emergente ale lumii, s-au întâlnit în acest weekend la Sydney.
Deciziile privind tehnologiile necesare şi regulamentul detaliat al noului sistem de cooperare între autorităţile fiscale vor fi luate la summit-ul G-20 din septembrie, a precizat reprezentantul OCDE.
Noul standard va presupune schimbul automat al informaţiilor colectate de către autorităţile fiscale de la instituţiile financiare din fiecare ţară.
Planul vizează în principal împiedicarea strategiilor de evitare a plăţii taxelor utilizate de companii mari, precum Google sau Apple, care transferă profiturile către aşa-numite "paradisuri fiscale" cu rate reduse de impozitare.
"Mesajul politic este că vom închide toate portiţele din lege. Ceea ce fac companiile multinaţionale este legal. Dacă ceva este legal, dar rezultatul este neplăcut, atunci trebuie să schimbăm regulile", a afirmat directorul OCDE.
Ministrul britanic al finanţelor George Osborne a declarat duminică, la Sydney, că legislaţia globală în domeniul taxelor nu este adecvată secoului 21.
"Dacă vom putea elabora reguli comune, pe care să le acceptăm cu toţii, atunci aceste companii vor fi nevoite să opereze în limitele acestora", a afirmat oficialul britanic.
 

×
x close