Antena 3 CNN Economic Sorin Grindeanu anunță un pas important pentru construcția Autostrăzii Pașcani-Suceava

Sorin Grindeanu anunță un pas important pentru construcția Autostrăzii Pașcani-Suceava

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 14:11 22 Feb 2024 Modificat la 10:53 28 Feb 2024
autostrada pascani suceava sorin grindeanu facebook
Sorin Grindeanu anunță un pas important pentru construcția Autostrăzii Pașcani-Suceava Sursa foto: Sorin Grindeanu /Facebook

Documentul fusese avizat săptămâna trecută de CNAIR.

"Construcția Autostrăzii Pașcani-Suceava, un nou pas important!", scrie ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, joi, pe pagina de Facebook.

Urmează avizarea acestui studiu de fezabilitate în Consiliul interministerial și aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern.

Parte a A7 (Autostrada Moldovei), sectorul Pașcani-Suceava (62 de km) are o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport.

Autostrada va fi împărțită în două loturi, care vor fi licitate independent:

- Lotul 1 (33 km): Nod rutier Roșcani cu descărcare în DJ 208C

- Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier Aeroport și Drum de legătură între DN29 şi Aeroport.

Trei județe vor fi tranzitate de această nouă autostradă: Iași (12,3 km), Botoșani (6,5 km) şi Suceava (43,17 km).

Pe traseu vor fi construite inclusiv 23 de viaducte, 37 de pasaje, 12 poduri, opt parcări, două centre de întreținere și coordonare și 5 noduri rutiere: Tătăruși – Heci (DJ208F), Dolhasca (DJ208I), Roșcani (DJ208C), Dumbrăveni (DJ208B), Aeroport Suceava (cu drum acces în DN29 și drum acces la Aeroport).

Noua autostradă va asigura inclusiv legătura cu Punctul de Trecere a Frontierei româno-ucrainene de la Siret.

Construcția Autostrăzii Pașcani- Suceava, un nou pas important! Și Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului...

Publicată de Sorin Grindeanu pe Joi, 22 februarie 2024

Material susţinut de PSD

×
x close