
Preţurile locuinţelor în Uniunea Europeană au crescut cu 4,9%, iar chiriile cu 3,2% în trimestrul patru din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Italia e singura țară unde prețurile au scăzut. Prin comparație, în România s-a înregistrat o creștere de 40%.
Faţă de trimestrul trei din 2024, preţurile locuinţelor şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE au crescut cu 0,8% şi, respectiv, 0,6%.
Între 2010 şi trimestrul patru din 2024, preţurile locuinţelor în Uniunea Europeană au crescut cu 55,4% iar chiriile cu 26,7%. În timp ce chiriile au crescut semnificativ, preţurile locuinţelor urmează un model mai variabil: creşteri între primul trimestru din 2015 şi trimestrul trei din 2022, apoi un scurt declin şi o stabilizare, înainte de a reveni pe creştere în in 2024.
Când comparăm trimestrul patru din 2024 cu 2010, preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât chiriile în 21 de state membre UE pentru care sunt disponibile datele.
Preţurile locuinţelor au crescut semnificativ în Ungaria (234%), Estonia (228%), Lituania (187%), Letonia (153%), Cehia (142%), Portugalia (120%), Bulgaria (115%), Austria (112%) şi Luxemburg (105%), scrie Agerpres.
Italia a fost singura ţară unde preţurile locuinţelor au scăzut cu 4%, în timp ce în Cipru au rămas la acelaşi nivel ca în 2020. În România, creşterea a fost de aproape 40%.
În cazul chiriilor, preţurile au crescut în 26 state membre UE şi au scăzut în Grecia (minus 13%). Cele mai mari creşteri au fost în Estonia (212%), Lituania (175%) şi Ungaria (114%). În România, creşterea a fost de aproximativ 60%.