Antena 3 CNN Economic Ministrul Muncii a anunțat când vor primi românii pensiile recalculate și ce va scrie pe noile taloane de pensii: ”Vine talonul cu pensia deja mărită!”

Ministrul Muncii a anunțat când vor primi românii pensiile recalculate și ce va scrie pe noile taloane de pensii: ”Vine talonul cu pensia deja mărită!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:00 30 Noi 2023 Modificat la 10:00 30 Noi 2023
bani pensii
Pensiile și alocațiile ar putea întârzia chiar în prag de Sărbători | Milioane de bătrâni și copii vor fi afectați Sursa foto: Facebook / Poșta Română

"Răspunsul meu este ferm și clar: avem o lege a pensiilor care va fi pusă în aplicare exact așa cum este, nu etapizat, iar da, începând din luna septembrie, fiindcă pensiile se plătesc lună pe lună, românii vor beneficia de recalculare.

În septembrie vine talonul cu pensia mărită. Pe fiecare talon vom avea punctele de contributivitate, de stabilitate și pentru perioadele asimilate.

Fiecare român, fie că discutăm despre pensiile pe care le primesc pe card sau de la poștaș, fie că sunt taloane roșii, fie că sunt taloane mov, vor avea noile taloane iar în baza acestora vor vedea românii că vor avea, în cea mai mare parte, pensii mai bune.

Citește și: Sprijin de până la 1.000 de lei pentru pensionari, anul următor | Măsura vizează milioane de români

Oricum, nicio pensie nu va scădea. Conform noii legi, va fi menținut cuantumul cel mai favorabil", a declarat ministrul Muncii la România TV, citat de DCBusiness.

În ceea ce privește data la care intră pensiile în luna decembrie, președintele Casei Naționale de Pensii Publice a anunțat că nu vor fi întârzieri înainte de sărbători, în ciuda zilelor libere. 

"De când sunt președinte la Casa Națională de Pensii nu s-a întârziat absolut nicio zi. E aceeași procedură în fiecare an. Am făcut toate diligențele în acest sens.

Deja o parte din bani i-am virat Companiei Naționale Poșta Română începând chiar de săptămâna trecută - o sumă substanțială. Aproximativ 50% din suma pe luna decembrie am virat-o.

Vezi și: Pensionarii români care nu vor primi niciun ban în plus după recalculare. Pensiile acestora nu vor mai crește nici anii următori

Urmează să facem plăți și după 1 Decembrie. Luni, 4 decembrie, vom mai face încă o plată, vom mai face și ulterior, astfel încât oamenii să primească banii la timp, așa cum îi primesc lună de lună, să nu se simtă aceste zile libere.

Colegii mei din teritoriu, din casele teritoriale de pensii, depun toate eforturile ca banii să ajungă la timp la pensionari. Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii. Colegii mei sunt responsabili, nu va fi afectat procesul de plată a pensiilor pe luna decembrie", a subliniat Daniel Baciu, potrivit Agerpres.

×
x close