Antena 3 CNN Economic Seri tematice de socializare, un concept inedit prin care poţi învăţa o limbă străină | BizSchool

Seri tematice de socializare, un concept inedit prin care poţi învăţa o limbă străină | BizSchool

O fostă profesoară de Limba Germană s-a hotărât că vrea să ofere mai mult. După ani buni în care a oferit ce a avut mai bun în sistemul public de învățământ, Manuela Meleandră, s-a hotărât să accepte și ea ce avea să îi ofere viața: șansa de a se dezvolta și de a ajunge la cât mai mulți oameni pentru a le împărtăși cunoștințele ei.

de Bianca Voinea    |    18 Mai 2024   •   09:50

A profitat așadar de ocazia ivită și a plecat în zona de corporate, ca translator, iar de acolo și-a luat zborul, pentru că pregătirea și abilitățile ei au propulsat-o rapid în funcții și joburi din ce în ce mai satisfăcătoare.

Asta până când arămas gravidă, pentru că acela a fost momentul zero în care Manuela și-a setat un nou obiectiv: antreprenoriatul. A fost autodidactă și a construit totul de la zero. Inițial a mers în paralel cu job-ul și cu noile cursuri de germană și engleză pe care începuse să le organizeze. Apoi, în timp, pentru că nu mai făcea față volumului de muncă, a început ușor, ușor să își ia alături și alți profesori cărora să le delege partea de cursuri.

Apoi, rezultatele obținute au dus, evident, la o creștere a cererii din partea clienților, dar și la o diversificare a limbilor străine predate, așa că nu a mai fost mult până a deschis o școală. Dar școli sau cursuri de limbi străine sunt nenumărate, și o știe și Manuela foarte bine, așa că a încercat să vină cu o ceva inedit, ca să o diferențieze și a gândit un modul practice de exersare a limbii învățate, sub forma unor evenimente sociale.

Timp de 3 ore toți participanții vorbesc în limba străină a serii tematice, sub îndrumarea unui moderator expart care îi trece prin jocuri de rol sau alte activități pregătite.

Povestea integrală a antreprenoarei, dar și care este nișa căreia i se adresează, aflați din emisiunea BizSchool, realizată de Bianca Voinea.

×
Subiecte în articol: BizSchool
Citește mai multe din Economic
» Vezi toate știrile din Economic
Cele mai noi știri
Parteneri
x close