Cei mai norocoşi pensionari ar putea primi, prin anul 2024-2025, maximum între 100 şi 250 de lei în plus pe lună după marea recalculare ce va începe în 2023, a declarat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, în exclusivitate pentru Antena 3.
"Nu va fi un procent fix de creştere la toţi pensionarii, unii pensionari vor rămâne cu pensiile la acelaşi nivel, vor creşte decât anumite pensii care au ieşit într-o perioadă de timp diferită unde oamenii au avut un alt stadiu de cotizare mai mic decât alţi beneficiari ai noştri care au ieşit în perioade mai avantajoase. Numai în acele cazuri vor avea creşteri ale cuantumului de pensii.
Vor fi creşteri şi de doi lei, şi de trei lei şi de cinci lei până la acest nivel.
Nu există aşa diferenţe foarte mari, este diferenţă de maxim 100-200 de lei sau 250 de lei.
Din calculele pe care le-am făcut noi, în procent de peste 50% din pensiile aflate în plată vor creşte", a declarat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, la Antena 3.