Antena 3 CNN Economic Vești proaste pentru români: se scumpeşte curentul electric. Cât va costa factura la lumină, de la 1 ianuarie 2021

Vești proaste pentru români: se scumpeşte curentul electric. Cât va costa factura la lumină, de la 1 ianuarie 2021

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 10:45 10 Dec 2020 Modificat la 10:45 10 Dec 2020
o_1ep5rh84n1blrmiq1cr01ore125cb.jpg
Sursa foto: Pixabay

Facturile la lumină vor fi mai mari, după ce Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a propus creșterea tarifele de distribuție pentru toate cele opt companii de distribuție zonale.

Drept urmare, pentru un consum de 100 de KWh pe lună, spre exemplu, factura va creşte cu aproximativ 2 lei.

Cât va costa factura la lumină iarna

La un consum mediu lunar de 300 KWh, facturile, care până acum erau de 170-180 lei, se vor majora cu sume cuprinse între 55 de bani și 5 lei, conform calculelor profit.ro.

Pe timp de iarnă, la un consum de circa 1.000 de KWh pe lună, consumatorii vor plăti mai mult cu sume cuprinse între 1,51 lei şi cu 6,71 lei. 

La această scumpire se adaugă o a doua, venită din liberalizarea pieței energiei programată tot la 1 ianuarie.

A doua scumpire, venită din liberalizarea pieței energiei

"Justificarea pe care Autoritatea o dă este că în 2020 s-au făcut multe investiții, s-au montat contoare inteligente, s-au dezvoltat rețele și toate acestea trebuie plătite de consumatorul final. 

În ceea ce privește creșterea tarifului de distribuție, din valoarea totală, creșterea ar putea fi între 1,31 și 2,84% din calculele noastre, în funcție de mărimea consumului. 

O factură ar trebui să se scumpească la un apartament cu 1,3 lei, la o casă cu 2,8. Din perspectiva evoluției prețului și a tarifului de distribuție, calculele pe care le-am făcut la asociație arată că aceste creșteri vor fi de cel puțin 4-5%", a explicat Dumitru Chisăliță, expert în energie, potrivit digi24.ro.
 

×
x close