De la 1 ianuarie 2024, statul dă mai mult cu 8 lei pentru pensiile din pilonul II, adică va creşte contribuţia de la 3,37% la 4,75%.
Dar pe de altă parte, statul vrea să taie comisioanele percepute de administratorii de pensii private pentru banii viraţi de stat.
Tot de la 1 ianuarie, o lege adoptată de Parlament spune că statul nu va mai impozita banii depuşi de români la pilonul II, ci doar câștigul. Asta ar aduce în buzunarul pensionarilor la pilonul 2, care au avut un salariul de minim 3000 de lei, în perioada de activitate peste 4000 de lei.
Pierderea pentru stat este considerabilă. Avem şi un exemplu. Dacă un român are salariul minim de 3.300 de lei, în prezent va încasa lunar 29 de lei în plus la pilonul II.
De la 1 ianuarie 2024, suma creşte la 36 de lei.
Problema impozitării pensiilor private ar putea să fie tranșată înainte de finalul acestui an, administratorii fondurilor de pensii cerând modificarea prin Ordonanță de Urgență a Guvernului a Codului Fiscal.
Câţi români au primit pensie privată anul trecut
Circa 23.000 de români au încasat pensie privată anul trecut, în valoare totală de 407 milioane lei, arată Raportul privind evoluţia pensiilor private în anul 2022, publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Conform sursei citate, din valoarea totală a plăţilor efectuate, un procent de 88% este aferent deschiderii dreptului la pensie, 11% ca urmare a decesului participantului şi 1% ca urmare a invalidităţii.
În anul 2022, ca şi modalitate de plată a activului personal net, 67% dintre participanţi/beneficiari au preferat plăţile unice în detrimentul celor eşalonate.
Ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, au fost efectuate plăți unice în valoare de 224 milioane lei și plăți eșalonate în valoare de circa 133 milioane lei.
Din opt milioane de participanţi ai fondurilor de pensii private Pilon II, aproximativ patru milioane virează activ în fiecare lună 20% din contribuţii, în companii listate.