”Salariul minim brut garantat în plată va crește la 3.300 de lei de la 1 octombrie, s-a stabilit în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT), din care fac parte reprezentanți ai Guvernului și ai confederațiilor sindicale și patronale.
De asemenea, în domeniul construcții, salariul minim brut va fi de 4.500 de lei”, a anunțat Cristian Vasilcoiu, Secretar de Stat la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pe o rețea socială.
Salariul minim brut garantat în plată va crește la 3.300 de lei de la 1 octombrie, s-a stabilit în cadrul Consiliului...
Publicată de Cristian Vasilcoiu pe Miercuri, 20 septembrie 2023
Salariul minim creşte de la 1 octombrie 2023. Decizia a fost agreată de coaliţia de guvernare
Și Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a vorbit săptămâna trecută, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, despre creșterea veniturilor românilor.
"Deciziile pe care le avem în coaliția de guvernare sunt, într-adevăr, cele legate de salariul minim şi creșterea acestuia care a fost agreată, în principiu, în coaliția de guvernare.
În discuții a fost data de 1 octombrie şi a fost discuția pe 3.300 lei”, a explicat Marcel Boloș la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă poate confirma această creștere a salariului minim, începând cu 1 octombrie, Marcel Boloș a declarat:
”Da, este un angajament pe care partidele și l-au luat, inclusiv prin programul de guvernare, la momentul la care Guvernul Ciolacu și-a început mandatul”, a spus ministrul.
Important de subliniat că, dacă salariul va crește, într-adevăr, la 3300 de lei, românii vor primi, în plus, în mână, doar 83 de lei, restul se vor duce către stat.
O nouă creștere de la 1 ianuarie, sub semnul întrebării
În ceea ce privește o nouă creștere a salariului minim, așa cum era vehiculat, Marcel Boloș susține că încă sunt discuții în coaliție.
”Cea de la 1 ianuarie (2024, n.red.), să vedem cum vor evolua lucrurile la nivelul coaliției. Vă dați seama că este o decizie care ţine de coaliţie şi felul în care se vor derula aceste discuţii, probabil în perioada următoare în ceea ce priveşte salariul minim pe economie”, a afirmat Marcel Boloş.
Ministrul de Finanțe a confirmat și faptul că cel mai probabil va fi eliminată scutirea de impozit a celor 200 de lei din salariu.
„Da, era o dispoziţie tranzitorie. Aceşti 200 de lei erau daţi pe o perioadă de un an de zile şi aici urmează să se ia o decizie finală cu privire la cei 200 de lei pe care îi avem ca deducere din impozitul pe venit”, a mai spus el la Antena 3 CNN.