Cu unele dintre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană și cu cea mai mare inflație la nivelul blocului comunitar, românii își dau banii din salarii în lupta pentru supraviețuire. Mâncarea și facturile au cea mai mare pondere în cheltuielile românilor. Recreerea și hotelurile sunt la coada clasamentului. Asta dacă reuşesc să mai aloce vreun ban acestor categorii.
Odată cu scăderea puterii de cumpărare în rândul romanilor, şi bugetul de vacanţă s-a diminuat. Doar o treime dintre familiile din România își permit să stea în vacanta o săptămână.
Dintr-un salariu minim pe economie, care este în prezent aproape 2.400 de lei, peste 1.000 de lei se duc pe mâncare şi facturi. Pentru activități recreative şi hoteluri mai rămân aproximativ 100 de lei pe lună.
"Inflatia crește semnifictiv, prețurile cele mai mari din UE au tăiat din puterea de cumpărare a românilor. În condițiile în care facturile cresc, românilor le este din ce în ce mai greu și au din ce în ce mai puțini bani pentru a face și alte lucruri mai puțin obișnuite decât cele din viața de zi cu zi", spune Adrian Negrescu, analist economic.
"Vai de capul nostru foarte mult. În aproximativ două săptămâni în jur de 3.000- 4.000 de lire", spune o familie.
" Am început să strângem din decembrie 2023 banii pentru vacanţa din acest an. Am dat 10%-30% pe bilete şi dăm restul când plecăm", mai spune cineva.
Două treimi dintre români îşi iau doar o dată pe an concediu, în timpul verii. Un sfert dintre români au alocat anul acesta pentru vacanță între 1.000 şi 3.000 lei.
Pe ce se duc banii românilor
Potrivit datelor de la INS românii cheltuiesc cel mai mult din salarii pe produse agroalimentare și băuturi nealcoolice.
- Produse agroalimentare și băuturi nealcoolice 34,2%
- Locuință 15,2%
- Îmbrăcăminte și încălțăminte 8,2%
- Băuturi alcoolice, tutun 7,4%
- Transport 7,2%
- Sănătate 6,1%
- Mobilier 6%
- Îngrijire personală 5,5%
- Informații și comunicații 4,4%
- Recreere, sport și cultură 2,4%
- Hoteluri, cafenele și restaurante 2%
- Asigurări 0,8%
- Educație 0,6%
Câţi bani rămân pentru vacanță dintr-un salariu minim pe economie
Potrivit datelor, dintr-un salariu minim pe economie românii mai au la dispoziție 2.400 de lei pentru a planifica o vacanță.