Antena 3 CNN Economic Ce salariu câştigă un șofer român de TIR în Spania. Beneficiile şi cerinţele jobului

Ce salariu câştigă un șofer român de TIR în Spania. Beneficiile şi cerinţele jobului

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 09:47 09 Sep 2022 Modificat la 11:00 09 Sep 2022
salariu sofer tir spania
Ce salariu câştigă un șofer român de TIR în Spania. Beneficiile şi cerinţele jobului Sursa foto: Getty Images | Dan Kitwood / Staff

De la mecanici, vopsitori, bone, culegători, ospătari, barmani, bucătari, menajere până la IT-iști, medici și studenți, care nu au mai revenit, ba chiar şi-au făcut şi familie acolo, românii nu mai au de gând să se întoarcă acasă, potrivit romaniatv.net.

În ceea ce privește nivelul de trai din străinătate, situația este incomparabilă cu cea din România. Un bun exemplu reprezintă șoferii de TIR din Spania. 

În țara noastră, șoferii de TIR experimentați primesc, în medie, un salariu de 4.000 de lei net, iar lefurile pleacă de la 2.500 de lei net.

În cazul companiilor din afară, din Spania de exemplu, ce efectuează curse internaționale, venitul net poate ajunge la 3.000 de euro, adică la aproape 15.000 de lei, de patru ori mai mult decât în România.

Iată care sunt criteriile de selecție pentru jobul din Spania, stabilite de o companie de transport internațional, care angajează șoferi de camion, ce vor circula pe rute internaționale.

Cerințe:

- permis categoria B,C,E

- card tahograf, atestat marfă, certificat de competență profesională

- atestat ADR – constituie un avantaj

- responsabilitate și abilități de lucru.

Beneficii:

- Contract de muncă spaniol

- Asigurare medicală, viză de reședință și ajutor în obţinerea NIE

- Autoparc DAF Euro 6

- Loc amenajat pentru necesitățile șoferilor

- Sistem de pregătire și instruire a șoferilor noi

- Dispecerat calificat-vorbitori de limba Română, Rusă, Engleza și Spaniolă.

×
x close