Antena 3 CNN Economic Companiile din România, obligate de UE să afișeze salariul în anunțurile de angajare

Companiile din România, obligate de UE să afișeze salariul în anunțurile de angajare

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 22:28 24 Mar 2024 Modificat la 07:44 25 Mar 2024

Expresiile vagi precum "salariu motivant" vor deveni istorie în anunțurile de angajare din România, în urma noilor directive impuse de Uniunea Europeană. Companiile românești au la dispoziție doi ani pentru a ajusta grila salarială și a se conforma noilor reglementări europene.

Conform datelor furnizate de una dintre cele mai mari platforme de recrutare din țară, peste 40% din anunțurile de angajare deja afișează salariul. Aproape o treime din cele peste 25.000 de oferte disponibile pe această platformă mizează pe transparență, cu accent pe domenii precum HoReCa, turism sau transporturi.

Însă transparența salarială își face loc și în sectoare în continuă dezvoltare precum IT, PR sau call-center, unde salariul la vedere devine un criteriu important în procesul de recrutare.

Această schimbare vine ca un răspuns la necesitatea de a face diferența în piața muncii. Obligați de noua lege europeană, angajatorii trebuie să stabilească criterii clare și obiective pentru stabilirea salariilor. În timp ce Codul Muncii din România încurajează confidențialitatea salariilor, transparența devine un element esențial în atragerea candidaților potriviți și în asigurarea unei competiții corecte pe piața muncii.

Se așteaptă ca numărul joburilor cu salariul la vedere să crească în următorii ani, pe măsură ce companiile se adaptează la noile reglementări europene. Legislația europeană impune și egalitatea salarială între sexe, asigurând că bărbații și femeile care ocupă aceleași poziții vor fi plătiți la fel, potrivit observatornews.ro.

×
x close